Stranieri

Cosmin Olăroiu, criză de nervi în timpul meciului » Arbitrul finalei Campionatului Mondial l-a eliminat

Al Sharjah, formația antrenată de Cosmin Olăroiu (53 de ani), a cucerit Supercupa în Emiratele Arabe Unite, după o victorie cu 1-0 în fața lui Al-Ain.

Articol de Alexandru Barbu   —  duminică, 26 februarie 2023

Al Sharjah, formația antrenată de Cosmin Olăroiu (53 de ani), a cucerit Supercupa în Emiratele Arabe Unite, după o victorie cu 1-0 în fața lui Al-Ain. Antrenorul român a fost eliminat în prelungirile meciului, pentru proteste.

Deși în avantaj pe tabelă, Olăroiu nu s-a putut stăpâni la marginea terenului. Deranjat de maniera de arbitraj a lui Szymon Marciniak, Oli a izbucnit în minutele adiționale, fiind calmat cu greu chiar și după ce polonezul i-a arătat cartonașul roșu.

Cosmin Olăroiu, criză de nervi în finalul Supercupei Emiratelor Arabe Unite

Până la urmă, Olăroiu a părăsit suprafața tehnică, nu înainte însă de a-i acorda indicații unuia dintre asistenții lui. 


Mult mai calm, românul a revenit după fluierul final pe gazon pentru a da mâna cu Marciniak, nimeni altul decât arbitrul care a condus finala Campionatului Mondial din Qatar, câștigată de Argentina în fața Franței la loviturile de departajare.

Cosmin Olăroiu scrie istorie în fotbalul din Golf

Instalat la Al Sharjah în toamna anului 2021, Cosmin Olăroiu a ajuns deja la două trofee cucerite și este în cărți pentru al treilea. În campionat, formația lui este la două puncte în spatele liderului.

Supercupa de sâmbătă, disputată împotriva campioanei Al-Ain, a fost tranșată în minutul 29, când togolezul Kodjo Laba și-a trimis mingea în propria poartă, în urma unui corner.


Olăroiu a gestionat perfect continuarea partidei. A făcut pasul în spate, a închis toate culoarele și a sărbătorit în stil mare trofeul.

Fostul antrenor al Stelei a ajuns la 17 trofee câștigate de-a lungul carierei în Asia. Supercupa Emiratelor e al 16-lea din zona Golfului, unde a obținut cel puțin un trofeu cu toate cele 5 echipe pe care le-a antrenat.

  • Al Hilal (Arabia Saudită): un titlu (2008) și două Cupe ale Prințului (2008, 2009);
  • Al Sadd (Qatar): o Cupă a Qatarului (2010);
  • Al Ain (Emirate): două titluri (2012, 2013) și o Supercupă (2012);
  • Al Ahli (Emirate): două titluri (2014, 2016), două Cupe ale Ligii (2014, 2017), două Supercupe (2013, 2014, 2016) și o finală în Liga Campionilor Asiei (2015);
  • Jiangsu Suning (China): titlul (2020);
  • Al Sharjah (Emirate): Cupa Președintelui (2022), Supercupa (2023).

Cosmin Olăroiu are în palmares și 3 trofee cu FCSB

Cosmin Olăroiu are în CV și 3 trofee cucerite cu FCSB: titlul (2006), Cupa României (2011) și Supercupa României (2007). De asemenea, tehnicianul a condus echipa până în semifinalele Cupei UEFA și în grupele Champions League.

2 titluride Antrenorul Anului a câștigat Cosmin Olăroiu în Ancheta GSP (2006, 2020)

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.