Cu 24 de ore înainte de meciul dintre Dinamo și Unirea Constanța (luni, ora 17:00), suporterii „câinilor” au achiziționat aproximativ 1.500 de tichete.
Dinamo a intrat de vineri, oficial, într-o nouă eră. Eugen Voicu, liderul Certinvest, avocatul Andrei Nicolescu, noul număr 1 executiv de la club, și Vlad Iacob, administratorul special al roș-albilor, sprijinit de tatăl său, Dorin Iacob, fost colaborator al președintelui Traian Băsescu, se vor ocupa de clubul care fie va renaște, fie va intra în colaps financiar.
Entuziasm până la bilete! Interes mic pentru Dinamo - Unirea Constanța
Luni seară, de la ora 17:00, roș-albii vor debuta oficial în 2023, în etapa cu Unirea Constanța, la capătul unei runde cu multe rezultate ce-au avantajat trupa lui Ovidiu Burcă.
În ciuda faptului că formația va juca pe stadionul „Arcul de Triumf”, din centrul Capitalei, arenă vizată cu îndârjire de către „câini” pentru a disputa meciurile de acasă, în ciuda entuziasmului arătat în mediul online după anunțul de vineri seară, s-au vândut foarte puține bilete la duelul cu clubul lui Vasile Geambazi.
Tocmai acum când echipa are șanse uriașe de a se apropia de locurile de play-off, când mai are de jucat trei partide din sezonul regulat!
Dinamo spera să obțină 18.000 de euro din bilete
Până în acest moment, nu s-au vândut mai mult de 1.500 de bilete la meciul Dinamo - Unirea Constanța! Ori conducătorii clubului, care s-au zbătut atât pentru închirierea arenei, sperau - și mai speră - să obțină banii, 18.000 de euro, pentru închirierea stadionului din comercializarea tichetelor.
Arena are 8.200 de locuri, dinamoviștii speră să fie măcar 5.000 de oameni în tribune. Atât pentru club, financiar, cât și pentru echipă, să susțină formația lui Ovidiu Burcă.
Cât trebuie să achite dinamoviștii pentru închirierea arenei „Arcul de Triumf”
- 5.000 de euro - Chiria evenimentului
- 4.000 de euro - operarea echipamentelor de pe stadion
- 3.000 de euro - nocturna
- 2.000 de euro - schimbarea buturilor de la rugby cu porțile de fotbal și marcajul gazonului
- 4.000 de euro - lucrări de întreținere și curățenie
Comunicatul clubului Dinamo
„E PLURIBUS UNUM.
Dintre multe, doar una.
Dintre multe, DOAR DINAMO!
https://www.bilete.ro/dinamo-bucuresti-unirea-constanta
Câinilor, ne cunoaștem contracandidatele la un loc de Play-Off și știm și ce rezultate ne dorim să vedem. Multe dintre ele ne sunt favorabile, iar acum suntem doar la mâna noastră.
Indiferent de rezultatul partidei de marți, dintre Gloria Buzău și Unirea Slobozia, vom avea avantaj.
În cazul unui egal sau al unei înfrângeri pentru echipa buzoiană, vom trece peste aceștia în clasament.
În caz contrar, vom ajunge la egalitate de puncte cu Unirea Slobozia, împotriva căreia am reușit o victorie cu doar câteva luni în urmă, rezultatul direct fiind, de asemenea, în favoarea noastră.
Dar până la meciul contracandidatelor, de marțea viitoare, MAI AVEM CEVA DE FĂCUT!
Dintre multele partide din actuala etapă, începută încă de joi, doar una contează: DINAMO BUCUREȘTI-AFC Unirea Constanța! Primul meci din seria de 3 ce pavează drumul spre Play-Off este la puțin peste 24 de ore distanță.
Frumosul stadion de lângă Mănăstirea Cașin ne așteaptă în număr cât mai mare să îi testăm din nou acustica. Ovidiu și băieții ne așteaptă să ne bucurăm ca ultima oară când am jucat atât de aproape de casă. Orice bilet contează, orice OM contează!
TU CE MAI AȘTEPȚI? Sperăm că doar ora de start a partidei: Luni, 27.02.2023, 17:00, CSN "Arcul de Triumf"
Biletele fizice (printate) pot fi achiziționate luni, de la punctele de acces de la stadion, în intervalul orar: 12:30-17:45"
{{text}}