Ilie Dumitrescu, fostul mare jucător al echipei naționale, a avut un discurs neașteptat la finalul partidei FC Argeș - FCSB 1-2. Dacă la începutul meciului contesta schimbarea pregătită de Becali - Dawa în locul lui Iulian Cristea - „Mister” a avut o altă abordare după meci.
Becali a dictat o mutare-surpriză la pauza meciului din Trivale. A ordonat înlocuirea lui Edjouma, marcator pentru roș-albaștri în ultimele trei meciuri, schimbându-l pe francez cu Vali Crețu. Fundașul și-a luat în primire poziția obișnuită din teren, cea de fundaș dreapta, pentru ca Sorescu să avanseze pe postul de extremă și, ulterior, să înscrie.
Dumitrescu a ținut să-l felicite pe post pe Becali pentru decizia luată la pauză. A făcut-o în stilul caracteristic, gesticulând și amplificând ideea, și a presărat și o glumă în reverența sa pentru patronul de la FCSB.
Ilie Dumitrescu: „Bravo, Mister, de acolo din sufragerie!”
„Dacă am ajuns să spun că Gigi a fost inspirat cu acea schimbare de la pauză, înseamnă că nu mai e nimic altceva de spus. Înainte, nu mă simțeam confortabil s-o spun, nu mă simțeam confortabil să mă gândesc că se întâmplă lucrul acesta.
Dar în seara aceasta a fost inspirat Gigi! Bravo, Mister, de acolo din sufragerie! Sufragerie era pe vremuri...Mă rog, în living”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea „Digi Sport Special”.
Înainte de meci, Ilie Dumitrescu reclama implicarea lui Becali în echipă
Înainte de startul meciului, Ilie Dumitrescu a contestat decizia lui Becali de a-l folosi pe Dawa în centrul defensivei. „Mister” spunea că nu înțelege de ce roș-albaștrii l-au „sacrificat” pe Iulian Cristea pentru a-l folosi pe Dawa, autorul unor gafe costisitoare pentru roș-albaștri pe durata acestui sezon.
„Apare Dawa în axul central, lângă Tamm. Sunt surprins că se renunță atât de ușor la Cristea, care a făcut un meci foarte bun la CFR. Dacă i se poate imputa lui golul egalizator al celor de la Universitatea Craiova... Eu nu sunt de acord cu Gigi la chestia asta, dar el decide.
Să ne amintim câte greșeli a putut să facă Dawa și nu a fost niciodată schimbat. Cristea a făcut o singură greșeală. Să fie sănătos (n.r.- dacă afirmația lui îl deranjează pe Gigi Becali), noi comentăm cum vrem”, a spus Ilie Dumitrescu înainte de meci.
{{text}}