Adrian Mutu (44 de ani), antrenorul celor de la Rapid, se gândește deja la lotul pentru sezonul viitor și a anunțat că giuleștenii vor avea o mare problemă cu regula U21, acolo îi vor avea eligibili doar pe Pănoiu și Ignat.
În acest sezon, Rapid s-a bazat pe aproape exclusiv pe Ștefan Pănoiu și Antonio Sefer pentru a respecta regula U21, dar din sezonul viitor Adi Mutu va trebui să se gândească la variante înlocuitoare. Sefer e născut în 2000 și va avea 23 de ani la startul noului campionat, astfel că nu va mai putea fi folosit ca jucător Under.
Pănoiu e 2002, deci prin urmare va mai putea juca. Mutu îl va avea ca opțiune și pe Cristi Igndat, fundaș central născut în 2003. Cu toate acestea, antrenorul giuleștenilor deja s-a gândit la tineri care pot umple acest loc al regulii U21.
VIDEO Adrian Mutu: „Câteodată ne încurcă regula U21!”
„Vom forma o echipă puternică și la anul, iar atunci când vor fi toți apți va fi greu să prindă și primul 18. Asta e bine pentru că o concurență internă va fi benefică lotului. Au avut perioade și perioade. Sefer a avut o contribuție importantă la începutul sezonului, acum e Pănoiu. La anul vom vedea ce se întâmplă, acum nu avem probleme. La anul suntem în căutări, vor fi cei de 2002.
Cu această regulă pe care o avem noi trebuie să îi trecem mai întâi pe ei pe foaie. Sunt echipe care preferă să joace cu portari, cu fundași, noi am ales să-i folosim pe Sefer și Pănoiu care au cam același post. Mai este și Ignat, care are o creștere importantă alături de Săpunaru, Grigore și Iacob.
Bineînțeles că am pus niște jucători pe listă pe care nu o să îi spun. Regula nu te încurcă dacă ai lot foarte bun. Pe undeva vrem să ajutăm fotbalul românesc crescând tineri, dar pe altă parte vă dați seama că e o concurență puțin ciudată față de ceilalți jucători care se luptă pentru 9 locuri practic. Câteodată ne încurcă”, a declarat Adrian Mutu la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani.
{{text}}