Comisia de Disciplină a FRF a decis să-l suspende pe Mihai Pintilii, antrenorul de facto al FCSB, pentru 4 etape și nici clubul roș-albastru nu a scăpat de sancțiune.
După sesizarea făcută de Lucian Burchel, președintele Școlii de Antrenori, FCSB a primit o amendă de 10.000 de lei, suma minimă prevăzută de regulament.
FCSB, amendată în „cazul Mihai Pintilii”
Echipa a sancționată conform articolului 83, alin. 7, care prevede că orice încălcare a ROAF privind organizarea în condiții regulamentare a jocului „se sancționează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei, la fiecare nouă abatere penalitatea urmând a fi majorată cu 50% față de cea aplicată anterior.
Mihai Pintilii, amendat și el
Pe lângă cele 4 etape de suspendare, Mihai Pintilii a fost și el amendat de Comisia de Disciplină. Antrenorul va trebui să achite 6.800 de lei.
Ca urmare a verdictului dat de Comisia de Disciplină, fostul mijlocaș, trecut ca delegat pe foaia de joc, nu va putea sta pe bancă la ultimele 3 etape din sezonul regulat (Petrolul, UTA, Sepsi) și la primul meci din play-off, care pe configurația actuală a clasamentului ar fi cu Rapid.
Mihai Pintilii, reclamat de Lucian Burchel la Comisia de Disciplină
Cazul a ajuns la Comisia de Disciplină după ce Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, i-a făcut plângere lui Pintilii. În plângerea făcută lui Mihai Pintilii, care nu deține nici măcar calificare de antrenor, dar se ocupă de pregătirea echipei, Lucian Burchel a enumerat 9 articole din regulamentele și statutele FRF. Dintre acestea, 4 sunt din Regulamentul Disciplinar, două din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice și 3 din Regulamentul și Statutul Antrenorului.
{{text}}