Campionate

Fără milă! » Autorul scandărilor rasiste împotriva lui Vinicius și-a aflat astăzi pedeapsa

Vinicius Junior, Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  marţi, 28 februarie 2023

Spectatorul care l-a insultat rasial pe Vinicius Junior (22 de ani) în timpul meciului dintre Mallorca și Real Madrid, jucat pe 5 februarie, a fost amendat cu 4.000 de euro și interzis pe stadioane pentru un an!

Pe 5 februarie, la Mallorca - Real Madrid 1-0, Vinicius Junior a fost inamicul numărul 1 atât pentru fotbaliștii echipei gazdă, cât și pentru suporterii acesteia.

Pe teren, Vinicius s-a luat la harță cu doi dintre jucătorii „piraților”, iar din tribune a fost insultat rasial de un spectator, ceea ce a provocat conducerea campionatului să lanseze o investigație.

Verdict în cazul de rasism de la Mallorca - Real Madrid

Astăzi a venit decizia Comitetului împotriva violenței, rasismului, xenofobiei și intoleranței în sport.

Suporterul în cauză a fost amendat cu 4.000 de euro și interzis pe stadioane și arenele sportive vreme de 12 luni!

Este o pedeapsă mult mai severă decât ceea ce propusese Poliția Națională, anume 3.000 de euro amendă și o suspendare de 6 luni.

Vinicius Junior, jignit și după Mallorca - Real Madrid

Meciul contra celor de la Mallorca a fost de coșmar pentru Vinicius Junior. Real Madrid a fost învinsă, iar el s-a contrat cu toată lumea, chiar și după meci.

În timp ce semna autografe pentru fani la ieșirea din stadion, brazilianul a fost provocat de fanii lui Mallorca, care l-au numit „gură mare” și „prost”.

Mai multe știri din Spania:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.