Ivan Toney, „bombardierul” lui Brentford, a încălcat de 262 de ori regulile anti-pariuri, va pierde sfârșitul sezonului și va rata și meciurile naționalei Angliei din această lună.
Ivan Toney, golgheterul lui Brentford, al treilea cel mai prolific jucător din Premier League în acest sezon, nu va scăpa de suspendare. Și va fi lungă. Nu va prinde sfârșitul de sezon pe teren.
Ivan Toney și-a recunoscut vinovăția
Atacantul în vârstă de 26 de ani e acuzat de federația engleză că a încălcat de 262 de ori regulile anti-pariuri: inițial, 232, între 2017 și 2021, și încă 30 descoperite mai târziu, pentru perioada 2017-2019.
Daily Mail susține că Toney și-a recunoscut deja vinovăția pentru cele mai multe dintre aceste pariuri, contestând altele.
Va rata debutul la naționala Angliei, în această lună, contra Italiei și Ucrainei, în preliminariile Euro 2024, așa cum s-a întâmplat și toamna trecută. Și ar fi pierdut lotul pentru Mondial tocmai din cauza acestei anchete.
14goluri a marcat Ivan Toney la Brentford în acest sezon de Premier League (21 de meciuri)
Ivan Toney nu poate scăpa. Joey Barton, 18 luni out!
"Audierea este iminentă", anunță cotidianul britanic. Riscă să fie suspendat mai multe luni. În 2017, Joey Barton, atunci mijlocaș la Burnley, a fost trecut pe tușă un an și jumătate după ce a admis că a pariat de 1.260 de ori între 2006 și 2013!
62de goluri are atacantul în vârstă de 26 de ani în trei sezoane la Brentford (112 de partide)
{{text}}