Campionate

FIFA revoluționează fotbalul: meciuri de 60 de minute! » Două reguli noi intră în vigoare din viitorul sezon: ce se întâmplă cu celebrările de la goluri

Raphinha, Vinicius, Lucas Paqueta și Neymar sărbătoresc un gol prin dans/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  miercuri, 01 martie 2023

Gianni Infantino, președintele FIFA, va participa săptămâna viitoare la reuniunea IFAB, asociația care stabilește regulile jocului de fotbal. Se va discuta în principal despre introducerea timpului efectiv de joc, precum în handbal. 

Concret, meciurile de fotbal ar putea dura exact 60 de minute din 2024, iar în momentele în care partida ar fi întreruptă, și ceasul ar fi oprit. La handbal se procedează asemănător, cronometrul fiind oprit atunci când sunt jucători accidentați, de exemplu. 

FIFA vrea timp efectiv de joc la meciurile de fotbal

Propunerea celor de la FIFA va fi discutată în ședința IFAB. Dezbaterea va fi deschisă de Gianni Infantino, potrivit Marca.

Președintele FIFA dorește să scape de tragerile de timp și consideră că oprirea cronometrului este cea mai bună variantă, conform sursei menționate. 

Ce se va întâmpla cu celebrările de la goluri

Dacă regula timpului efectiv de joc este doar la stadiul de dezbatere, din sezonul viitor va intra în vigoare o altă schimbare.

Mai exact, jucătorii vor fi cronometrați de arbitri în timp ce sărbătoresc golurile, iar perioada petrecută de ei celebrând va fi adăugată la minutele de prelungiri de la finalul reprizei. 

De altfel, tot o regulă care va intra în vigoare din sezonul viitor este aceea că un gol nu va fi anulat dacă jucătorii de pe bancă se află în teren dar nu influențează faza din care s-a înscris. Până la finalul acestui sezon, dacă un jucător de rezervă se află în teren în timp ce se marchează, golul este anulat. 

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.