Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - FC ARGEȘ 1-0

„Direct pe lista de transferuri!” » Faza din SuperLigă l-a șocat pe fostul jucător de națională: „La mine în echipă n-ar mai intra!”

+11 Foto
Costinel Tofan a primit „galben” după hențul din CSU Craiova - FC Argeș // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 02 martie 2023

Mihăiță Pleșan (40 de ani), fost mijlocaș la cele două echipe din Craiova, nu găsește nicio explicație pentru penalty-ul comis de Costinel Tofan miercuri seara, în CS Universitatea - FC Argeș 1-0, în urma căruia alb-albaștrii au câștigat partida.

FC Argeș a rezistat în Bănie fără gol primit până în minutul 74. Andrei Ivan a înscris atunci unicul gol al partidei, din penalty, lovitura de pedeapsă fiind dictată pentru un henț curios al lui Costinel Tofan.

Bogdan Vătăjelu a centrat în careul alb-violeților, mingea a căzut în fața careului mic, apoi a fost lovită cu mâna stângă de căpitanul piteștenilor, Costinel Tofan, care a părut că se întinde intenționat cu brațul spre mingea care se ducea în aut.


Tofan abia și-a găsit cuvintele după meci: „Am văzut târziu mingea, am vrut să dau cu capul în ea și mi-a venit în mână. Mi-am bătut joc de echipă, de colegii mei!”

Chestionat la GSP Live despre această fază, Mihăiță Pleșan, fost fotbalist cu meciuri inclusiv la echipa națională, nu l-a putut disculpa pe Tofan. Pleșan a spus că l-ar da afară instant pe fundașul dreapta dacă ar avea putere de decizie la FC Argeș!

Mihăiță Pleșan, despre hențul comis de Tofan în Universitatea Craiova - FC Argeș: „La mine în echipă n-ar mai intra!”

„Nu am nicio explicație! Aș fi avut una doar dacă ar fi fost într-un duel și s-ar fi dezechilibrat. Am tot încercat să-mi explic, dar nu există nicio explicație.


Nici în alergare nu ai ce să cauți cu mâna acolo. Nu alergi cu mâna sus, că nu-ți curge sânge din nas.

Dacă aș fi antrenor, acel jucător nu ar mai intra niciodată la mine în echipă! Din acel moment ar intra pe lista de transferuri. Dacă nu găsesc nicio explicație, atunci acel jucător nu mă poate ajuta pe mine”, a spus Pleșan la GSP Live.

Întrebat dacă în spatele greșelii ar putea exista dorința de a-l „săpa” pe antrenorul Marius Croitoru, Pleșan nu a exclus această variantă:

„Uitați-vă la toate declarațiile oamenilor de fotbal. Toți se gândesc la asta. Mi-e greu să vorbesc, atât timp cât nu sunt implicat direct. Marius are o situație foarte grea, și să se întâmple și un lucru ca ăsta... poți deveni paranoic, să începi să crezi și lucrul ăsta”.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.