Carlo Ancelotti (63 de ani) și Xavi Hernandez (43), antrenorii de la Real Madrid, respectiv Barcelona, au prefațat meciul direct, din turul semifinalelor Cupei Spaniei.
În această seară, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, Real Madrid o va înfrunta pe Barcelona pe teren propriu, în turul semifinalelor Cupei Spaniei.
Cei doi antrenori, Carlo Ancelotti respectiv Xavi Hernandez, au prefațat partida.
Carlo Ancelotti, înainte de Real Madrid - Barcelona: „Nu vom repeta greșelile de la ultimul Clasico”
„Este cel mai important moment al sezonului iar aceste meciuri, cele care te pot duce într-o finală, sunt cele mai frumos de jucat pentru fotbaliști. Este important să ai curaj în astfel de meciuri, trebuie să facem un joc complet, în atac și în apărare.
În ultimul Clasico ne-au lipsit multe și am facut și greșeli individuale. Nu cred că asta se va întâmpla din nou”, a spus Ancelotti, cu trimitere la cel mai recent duel direct, câștigat de Barcelona cu 3-1 în finala Supercupei Spaniei.
Referitor la jucătorii pe care-i va alege, Carlo a spus:
„Sezonul a început de 8 luni, dar încă nu știu cine sunt cei 11 titulari. Veți vedea joi dacă Kroos și Modric vor juca. În astfel de meciuri ai nevoie de energie, personalitate și controlul balonului.
Tchouameni se descurcă bine după ce s-a refăcut în urma accidentării, iar Camavinga este de asemenea la un nivel bun. Este bine pentru noi să avem jucători la un astfel de nivel”.
Ancelotti l-a menționat și pe Eden Hazard, cel care nu a jucat niciun minut contra Barcelonei de când a semnat cu Real Madrid, în vara lui 2019: „Hazard este bine, se antrenează bine. Vrea minute pe teren și sper să i le ofer curând”.
Xavi Hernandez: „Real Madrid are prima șansă, dar totul se va decide la retur”
Xavi Hernandez a repetat la conferință ideea că Real Madrid pornește cu prima șansă la meciul din această seară.
„În opinia mea, Madridul continuă să fie favorit pentru că sunt campionii La Liga și Champions League, indiferent de accidentări și de ce s-a întâmplat în finala Supercupei.
Știm că sunt un oponent dificil, sunt momente în care nu domină jocul, dar pe tranziție, din 2-3 atingeri, ajung la poarta ta. Oricum, cred că totul va fi decis pe Camp Nou (n.r. - la retur)”, a precizat Xavi.
{{text}}