Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

GSP a aflat cine este omul din interior care l-a „împins” pe Strizu afară de la FCSB: „E umilitor!”

Culisele plecării lui Leo Strizu » A ajuns la capătul răbdării: „E umilitor, nu mai suport!”. Ce probleme a avut cu Mihai Stoica

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 02 martie 2023

Leo Strizu, 55 de ani, a renunțat la postul decorativ de antrenor principal în acte la FCSB.

Nu e neapărat confortabil să ai un job în care nu e nevoie să faci mai nimic. FCSB l-a angajat pe Leo Strizu doar ca să-i folosească licența Pro pentru respectarea regulamentului. Antrenor principal în acte, el nu avea voie să conducă antrenamentele, nu alegea formula de start, nici nu era primit în vestiar înaintea meciurilor.

Leo Strizu îi lasă baltă pe cei de la FCSB din cauza lui MM Stoica


Toate limitările acestea și toate criticile și glumele care au circulat în media în legătură cu statutul lui l-au făcut pe Strizu să renunțe. El simțea și că nu poate colabora normal cu Mihai Stoica. Managerul îl considera pe Leo incapabil să ocupe postul de antrenor principal și a făcut totul ca să-i reducă atribuțiile la minimum.

Apropiați ai lui Strizu povestesc că el se gândea de ceva vreme să demisioneze, doar că nu a îndrăznit până acum din cauza relației vechi care-l leagă de Gigi Becali, față de care se simțea dator. 

FCSB are acum la dispoziție o lună în care o să poată sta fără antrenor cu licență Pro, după care Becali va trebui să găsească ori un tehnician real, ori încă o persoană dispusă să-i închirieze lui Gigi licența pentru respectarea formală a regulamentului.

Marea COMEDIE cu Leo Strizu la FCSB: „Bre, e Billel, nu e Mirel!”


FCSB va lupta în play-off pentru primul titlu de campion după opt ani, ceea ce constituie deja o performanță remarcabilă, date fiind condițiile rare și amuzante în care roș-albaștrii își desfășoară activitatea.

Leo Strizu era antrenorul principal din acte, dar el nu știa numele secunzilor săi atunci când a fost angajat și nu i-a fost ușor nici să învețe numele fotbaliștilor pe care-i avea, teoretic, sub comandă. Surse din clubul FCSB povestesc că Strizu a încercat să-i transmită indicații lui Omrani în timpul unui meci: „Leo tot țipa: «Mirele! Mirele!». Omrani nu reacționa, normal! I-a strigat cineva de pe bancă: «Bre, vezi că-l cheamă Billel, nu Mirel!»”.

La FCSB e tot mai greu să păcălești

Metoda aceasta de păcălire a regulilor va fi tot mai greu de aplicat, din cauza „vânătorii” pe care a pornit-o Federația. Pintilii a fost suspendat pentru patru etape fiindcă a transmis indicații în timpul partidelor și a apărut la interviurile scurte de după meciuri, drepturi pe care le are numai antrenorul principal. „Pinti” nu este, conform contractului, nici măcar secund, pentru că nu are licența A necesară unui asistent.

Burleanu a anunțat că vor fi pedepsiți și posesorii de licențe Pro care își folosesc diplomele doar ca să antreneze alții pe ascuns. În afara lui Strizu, în campionat mai există acum un caz, al lui Constantin Schumacher. La FC Argeș, el e „principal” în acte și secund al lui Marius Croitoru de fapt.

Nu mă așteptam. L-am auzit la conferință că spunea că vrea 9 puncte în perioada următoare. Cred că s-a întâmplat acum ceva, după meci. Dar tu știi unde vii. Ce te-a deranjat? Clubul a spus că doar are nevoie de licența ta. Practic, îi deranjezi pe cei de acolo cu prezența ta. Cum să nu deranjezi? Nu ești luat în cantonament în Turcia, nu ești lăsat la antrenamente... El știa că așa se va întâmpla. I s-a spus «Noi avem nevoie de licența ta». Mi se pare penibil, dar cred că sunt vreo 50 de antrenori cu licența PRO în mână care se roagă să vină la FCSB. Spun «Ia-mă, Gigi. Stai, că sunt la Biserică»

- Basarab Panduru despre demisia lui Strizu la Orange Sport

VIDEO Gol de mare atacant! Compagno a ieșit din criză cu Petrolul

Citește și alte știri din Superliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.