Rafael Nadal (36 de ani, #8 ATP) a fost prezent pe „Santiago Bernabeu” joi seara, la derby-ul dintre Real Madrid și Barcelona din Cupa Spaniei, încheiat 0-1. Înainte de meci, a vorbit cu jurnaliștii iberici despre situația sa medicală, el absentând în continuare din circuit din cauza accidentării suferite la Australian Open.
Marele campion spaniol a suferit o leziune de gradul doi la mușchiul iliopsoas de la șold, iar recuperarea e mai anevoioasă decât preconizau oamenii din echipa lui Rafa. Fostul lider mondial va rata și Mastersurile de la Indian Wells și Miami, motiv pentru care va ieși din Top 10 pentru prima oară după 912 săptămâni.
Rafael Nadal: „Dauna provocată la mușchi în Australia a fost uriașă”
„Verificăm săptămână de săptămână cum evoluează lucrurile. Dauna provocată în Australia a fost uriașă! O ruptură mare la mușchi, într-o zonă foarte dificilă. Calendarul e dificil, iar eu nu mai am 20 de ani. Evoluția e mai lentă decât ne așteptam. Trebuie să fiu răbdător, sper că-mi voi atinge vârful de formă la Roland Garros.
Nu știu când voi reveni, dacă va fi Monte Carlo, Barcelona sau Madrid. Mă voi întoarce când voi fi bine, trebuie să am răbdare și să văd cum merg lucrurile în fiecare zi. E greu de prezis, dar îmi doresc să se întâmple cât mai repede”, a spus Nadal petntru Teledeporte. El va căuta la Roland Garros titlul cu numărul 15 în capitala Franței.
Rafael Nadal va ieși din Top 10 pentru prima oară din 2005!
Spaniolul va reveni, astfel, abia la startul sezonului de zgură, ipostază care-l va găsi într-o postură delicată: el va coborî poziții importante în clasament, ba chiar va ieși din Top 10 pentru prima oară după 17 ani și jumătate.
Situația nu-i deloc roz pentru Nadal, care riscă să nu se numere la startul Roland Garros printre primii 10 favoriți, o ipostază greu de abordat inclusiv pentru omul care a cucerit de 14 ori prestigiosul turneu parizian.
„Prefer să fiu în top 10, asta e evident, dar până la urmă trebuie să accepți lucrurile așa cum vin. Cu toate accidentările pe care le-am avut în ultimii 18 ani, să nu fi fost niciodată în afara top 10 este practic un miracol.
Mi s-au întâmplat multe lucruri în ultimul an: o coastă ruptă, două rupturi abdominale, problemele vechi din talpă, acum iar am fost forțat să iau o pauză. Am jucat mult mai puțin decât aș fi vrut și e firesc să ies din TOP 10 în condițiile astea”, a comentat ibericul.
{{text}}