Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

A fugit de la CFR Cluj și va juca pentru Mirel Rădoi! Anunțul făcut de campioană

Cephas Malele, al doilea de la dreapta la stânga pe rândul de sus, la ultimul lui meci în „vișiniu” // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 03 martie 2023

CFR Cluj a anunțat despărțirea de atacatul Cephas Malele (29 de ani), jucător care nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei după 0-0 cu Lazio pe 23 februarie, invocând motive personale.

Situația lui Cephas Malele, fotbalist dat „dispărut” de Dan Petrescu în finalul lui februarie, după 5-2 cu Petrolul Ploiești, a fost lămurită.

Fotbalistul împrumutat de la Al-Tai și-a încheiat angajamentul cu CFR Cluj și va reveni în Arabia Saudită, la echipa antrenată de Mirel Rădoi.

CFR Cluj a anunțat despărțirea de Cephas Malele


CFR Cluj a anunțat în această seară despărțirea de Malele și a menționat că aceasta a venit la inițiativa fotbalistului: „Atacantul și-a exprimat dorința de a părăsi clubul din motive personale”.

Malele a jucat ultima dată pentru CFR Cluj pe 23 februarie, la 0-0 cu Lazio. Apoi nu s-a mai prezentat la antrenamente, cu voia patronului Nelu Varga.

Malele a ajuns la CFR Cluj în august 2022, împrumutat de la Al-Tai. Nu a avut același randament în Gruia ca la precedenta aventură în SuperLigă, la FC Argeș, pentru care punctase de 18 ori în 31 de meciuri.

La CFR Cluj, Malele a înscris 5 goluri în 28 de partide, 4 în SuperLigă, unul în Cupă.


Am înțeles că Malele are probleme de familie și trebuie să plece. Mie nu îmi convine că am pierdut un jucător, un atacant, adică poziția unde avem mare nevoie. Nu știu cum putem face să aducem pe alticenva. Pe mine nu mă înțelege nimeni dacă nu am rezultate. Căutam un atacant, pentru că avem foarte multe meciuri. 



- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.