Renunțarea la funcție a „principalului” în acte de la FCSB e un pas spre normalitate, care va precede însă alte și alte anomalii.
După ce n-a fost luat în cantonamentul din Antalya și după ce nu i s-a mai dat voie să intre în vestiarul echiei căreia îi închiriase (contra cost, firește, nimic nu e gratis) licența sa Pro, Leo Strizu a demisionat în două acte. Mai întâi la flash-interviu, apoi, mai în detaliu, la conferința de presă.
Ca și cum s-ar fi ars un bec
Au fost cele mai punctuale discursuri ale lui de când colaborează cu chiriașii săi de licență de la FCSB. A spus clar de ce nu mai stă și, chiar dacă n-a pronunțat nume, nu trebuie să fii foarte perspicace pentru a-ți da seama că face referire la Mihai Stoica.
Că dacă nu la MM, atunci la cine? La Gigi Becali și la Teia Sponte nu, pentru că-i sunt apropiați, la Pintilii în niciun caz, la echipă nici atât.
Apropo, ați văzut în interviurile de după meci cu câtă seninătate au receptat jucătorii situația. A, da, a demisionat? Nu știam. Dacă li s-ar fi spus că s-a ars becul din vestiar, probabil că ar fi fost mai preocupați.
Taine din vestiarul interzis
Singura prerogativă pe care Leo Strizu o avea la FCSB, în afara celei de amorsă pe banca tehnică pe durata meciurilor, era să spună câteva cunvinte la microfon înainte de meciuri și alte câteva cuvinte după.
De regulă banalități, dar îi poate reproșa cineva că nu și-a făcut bine treaba? Cum să nu! A răspândit informații false când cu accidentarea lui Compagno înaintea meciului cu Craiova. Dar de unde să dețină Strizu astfel de amănunte de vestiar, când accesul său în respectivul vestiar era blocat?
Un document și-atât
Probabil că dacă FCSB l-ar fi luat în Antalya pe "principalul" din acte și dacă n-ar fi ținut neapărat să comunice aproape zilnic lista interdicțiilor lui Strizu, nici situația licențelor și a carnetelor de antrenor nu s-ar fi inflamat într-atât.
De-acolo a pornit totul, de la ideea clubului din Berceni de a transmite public exacta dimensiune a licenței Pro pe care o avea pe statul de plată. Anume că ei fac ce vor, că acel document nu valorează doi bani și că oricine va fi tratat la fel. Ca un angajat impus de regulament, nu ca unul esențial, nici măcar ca unul care va fi tratat corect.
Voluptatea de a fi împăiat
Probabil că episodul Strizu se va stinge repede, iar în locul lui Leo (care n-a fost chiar un nimeni în fotbal) va veni un no name veritabil. Există deja propuneri, personaje periferice, bucuroase să-și ofere serviciile, încântate să stea împăiate în decor.
Să accepte umilința în schimbul unui salariu, să-și treacă în CV amănuntul deloc neglijabil că au figurat ca antrenori la ceea ce lumea continuă să numească, fie și colocvial, Steaua.
Întru amortizarea cheltuielilor
Gestul firesc al lui Strizu de a părăsi o ipostază jenantă nu-i va împiedica pe alții și alții să îmbrace această haină a penibilului. Să se joace de-a ceea ce în realitate nu sunt. Să accepte ceea ce în mod normal nu ar trebui acceptat. Să fie de acord ca în timpul ședinței tehnice pe care o ține altcineva ei să iasă din vestiar și să se plimbe în jurul stadionului cu licența Pro în buzunar, amintindu-și eventual că obținerea ei i-a costat niște bani, iar acum viața le oferă situația de a amortiza cheltuielile.
P.S. Copleșită de dramaticele întâmplări, FRF a anunțat măsuri, dar doar din campionatul viitor. Până atunci, adică vreme de 12 etape, vom admira împreună cu FRF duioasele închirieri ale licențelor PRO.
{{text}}