Liga 1

Ioan Ovidiu Sabău a revoluționat U Cluj, dar încă e agitat: „Mă apasă ceva”

Foto: Ioan Ovidiu Sabău

Articol de Cătălin Stroia  —  sâmbătă, 04 martie 2023

Universitatea Cluj s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în fața celor de la Farul Constanța și a scăpat pentru moment de presiunea ultimelor poziții. Chiar și după acest succes cu liderul Superligii, Ioan Ovidiu Sabău îndeamnă la calm și consideră că formația sa nu a realizat deocamdată ceea ce și-a propus. 

Antrenorul „șepcilor roșii" a dezvăluit în cadrul  conferinței de presă că se simte în continuare apăsat de obiectivul clubului de a se salva de la retrogradare.

Ioan Ovidiu Sabău: „Mă bucur doar o zi sau două”

„N-aș vrea să spun că n-am realizat nimic. Dar vreau să fiu realist, obiectivul pe care îl avem de îndeplinit este departe de a fi realizat. E sunt foarte apăsat de faptul că trebuie să luptăm pentru a ne  salva de la retrogradare. 

Pentru acest succes mă bucur doar o zi sau două, după încep pregătirea cu mentală și fizică cu jucătorii pentru că ne așteaptă un play-out echilibrat ”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.

Ioan Ovdiu Sabău: „E mai mult o deplasare pentru noi”

De asemenea, tehnicianul alb-negrilor își dorește ca echipa sa să nu joace prea multe meciuri într-un alt oraș pe teren propriu din cauza stării precare a  gazonului.

„Am înțeles că gazonul o să intre într-un proces de refacere ceea ce va fi foarte greu pentru noi. Sperăm să nu jucăm foarte multe partide departe de Cluj pe teren propriu fiindcă e mai mult o deplasare”, a mai explicat Ioan Ovidiu Sabău.

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.