Andrea Compagno (26 de ani) face furori și în presa italiană după ce a fost convocat pe lista preliminară a Squadrei Azzura. Gazzetta dello Sport i-a făcut un scurt portret în această dimineață atacantului de la FCSB.
Jucătorul cumpărat de FCSB anul trecut pentru 1,5 milioane de euro de la FCU Craiova are șansa de a se afla în lotul Italiei pentru partidele cu Anglia (23 martie) și Malta (26 martie).
Gazzeta dello Sport: „Compagno, povestea continuă: Din serie D în naționala Italiei”
„BOMBARDIERUL- Atacantul de la Palermo, în vârstă de 26 de ani, a ajuns în România la Craiova în 2020 după o carieră care nu depășise Serie D. Apoi a făcut furori pentru că a fost atacantul italian cu cele mai multe goluri în 2022. După doi ani la Craiova a semnat cu Steaua București (n.r. FCSB) alături de care a debutat și în Conference League.
Cu 1,94 înălțime și părul lung asemenea lui Cavani, i se spune El Matador. Anul acesta a marcat 12 goluri în 22 de meciuri în campionatul României și Conference League”, a scris Gazzetta dello Sport.
Andrea Compagno: „Când un club prestigios te cumpără, îți schimbă cariera”
În ziua convocării, Andrea Compagno a vorbit pentru presa din Italia despre ceea ce înseamnă să evoluezi la un club precum FCSB.
„Ei bine, mergând în România m-am gândit că în străinătate se pot deschide noi scenarii frumoase, imprevizibile. Am făcut un pariu și a mers așa cum am visat. Anul acesta m-a cumpărat FCSB. Și când un club prestigios te cumpără, îți schimbă cariera”, a spus Andrea Compagno pentru tuttomercatoweb.
CV-ul lui Andrea Compagno
- A fost crescut de Catania
- În Italia a jucat în eșaloanele inferioare pentru Pinerolo, Argentina, Borgosesia și Nuorese
- În 2020 FCU Craiova l-a adus de la Tre Fiori din San Marino
- 26 de goluri a înscris pentru FCU Craiova în 61 de jocuri
- 16 goluri în 24 de partide a înscris până acum în acest sezon de Superligă
{{text}}