Diego Simeone (52 de ani), din 2011 la Atletico Madrid, are 613 partide la „colchoneros”, una mai mult față de legendarul Luis Aragones, „Înțeleptul din Hortaleza”. A fost o zi de sărbătoare, 6-1 cu Sevilla pe „Metropolitano”.
Au trecut mai mult de 11 ani de când Diego Simeone e antrenor la Atletico. A venit pe 23 decembrie 2011, într-o perioadă critică, și argentinianul e încă la clubul madrilen, căruia i-a dat forță, transformându-l într-o putere în Spania și Europa.
Tricou pentru istorie. „Legenda Simeone 613”
Sâmbătă seară, i-au dat lacrimile lui Cholo când toți spectatorii l-au aplaudat în picioare pe „Metropolitano”. Era meciul său cu numărul 613, record la Atletico, unul în plus față de Luis Aragones. Tocmai fiul „Înțeleptului din Hortaleza” i-a oferit un tricou pentru istorie.
Pe spate era scris „Legenda Simeone 613”. Îi avea alături pe Giovanni, atacantul lui Napoli, fiul cel mare din prima căsătorie, și pe cele două fetițe ale căsniciei cu Carla, actuala soție.
A urmat un meci de sărbătoare. 6-1 cu Sevilla. Doar a șasea partidă a lui cu minimum șase goluri. Maximum a fost un 7-0 cu Getafe, în 2013-2014.
52de ani are Diego Simeone, argentinianul urmând să împlinească 53 pe 28 aprilie
Griezmann i-a sărit în brațe la gol, iar la sfârșit, în timp ce francezul era la interviuri, tehnicianul l-a întrerupt, îmbrățișându-l. „O zi importantă pentru Mister e o zi importantă pentru mine. A fost magic”.
Diego le-a cerut doar două lucruri jucătorilor săi: „Suflet, pasiune”. Cu el, Atletico este o inimă.
58,5 la sutăeste procentul victoriilor lui Cholo la Atlético (359 în 613 meciuri). Mai are 143 de egaluri și 111 înfrângeri
Diego Simeone: „Mă simt privilegiat că am mers pe drumul tău, drumul nostru”
Înaintea jocului pentru record, Cholo a scris un mesaj în memoria „Înțeleptului” Aragones. O scrisoare tulburătoare pentru cel care s-a stins în 2014, la 75 de ani.
Diego Simeone alături de Luis Aragones (2013). Foto: Imago Images„Am ochii în lacrimi și trăiesc o uriașă emoție. E o zi pe care nu o voi uita niciodată. La fel cum nu voi uita nici acea zi când, discutând la Sevilla, unde tu erai antrenor și eu jucător, ți-am spus că mă vrea Atletico. Răspunsul tău a fost rapid: «Și ce mai aștepți?». Au trecut aproape 29 de ani și, Luis, de atunci am iubire și pasiune pentru acest club. Pare ireal, dar mă simt privilegiat că am mers pe drumul tău, drumul nostru”.
Pentru Simeone „a fost o șansă de a face parte din marea familie atletica, a devenit un mod de viață și recunoștința mea față de toți cei din jur nu va fi niciodată suficientă”.
8 trofeea cucerit Simeone la clubul madrilen, inclusiv două titluri în LaLiga, două Europa League și două Supercupe continentale
Diego Simeone: „Știu că Atletico a fost viața ta și tu știi că Atletico e și viața mea”
Simte că „am fost foarte norocos. Întotdeauna am avut jucători înfometați de victorii, care s-au dăruit total echipei. Și care, mai presus de orice, au crezut în ideea noastră și ne-au urmat”.
A încheiat astfel: „Știu că Atleti a fost viața ta și tu știi că Atleti e și viața mea, de aceea am vrut ca acest moment să nu treacă neobservat. Pentru că, astăzi, doar tu mă poți înțelege”.
Nu-mi imaginez Atletico fără Cholo. Au trecut mai mult de 11 ani. El a schimbat mentalitatea, ne-a unit pe toți și a oferit clubului stabilitatea de care avea nevoie. Diego Simeone nu va uita această zi.
- Koke, căpitan Atletico
{{text}}