International   •   Campionate   •   FRANȚA

Încă o bornă istorică pentru Leo Messi » Argentinianul are 1.000 de goluri influențate la echipele de club

Leo Messi are 1.000 de goluri influențate la echipele de club. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 05 martie 2023

PSG a legat a treia victorie cu minimum trei goluri marcate după eșecul cu Bayern din Liga Campionilor și s-a desprins la șefia campionatului. 

Cristophe Galtier beneficiază de un cuplu nimicitor care distruge adversarii și se luptă cu recordurile. Leo Messi (35 de ani) și Kylian Mbappe (24 de ani) au stabilit sâmbătă, la 4-2 cu Nantes, două noi performanțe istorice.

Leo Messi s-a dezlănțuit! Argentinianul are 1.000 de goluri influențate la echipele de club


Messi îl secondează cu brio pe Mbappe și a ajuns sâmbătă, odată cu deschiderea scorului, la al 1000-lea gol influențat la echipele de club, 701 reușite și 299 de asisturi, în 841 de meciuri. 

O nemaipomenită medie supraunitară! De cinci etape punctează la rând în Ligue 1 și l-a egalat pe Neymar în acest campionat, 13 goluri. 

Argentinianul a contribuit decisiv la 25 de goluri în 21 de partide disputate, iar per total, în sezonul în curs, are 34 de goluri influențate în 29 de jocuri. Și numărătoarea continuă.

Kylian Mbappe primește laude: „Un fotbalist uriaș”


Kylian a închis tabela în prelungiri și a devenit cel mai prolific marcator al clubului parizian, 201 goluri în 247 de meciuri. Uruguayanul Edinson Cavani, pe care îl egalase în etapa anterioară în derbyul cu Marseille, a trecut pe locul 2. 

„M-am bucurat alături de public, a fost cu adevărat special. Le mulțumesc tuturor celor ce au rămas și au aplaudat”, a declarat Kylian Mbappe. Fostele glorii ale lui PSG se întrec în laude la adresa lui Mbappe. Bosniacul Safet Susici vorbește la superlativ: „Franța nu a avut niciodată un fotbalist atât de mare!”.

+9 Foto
PSG - Nantes/ foto: Imago Images

Mbappe scrie istorie: cel mai bun marcator all-time al lui PSG

Kylian este și golgheterul actualei Ligue 1, cu 18 reușite în 22 de partide, și are o medie stagională fantastică: 30 de goluri în 30 de jocuri în toate competițiile. Plus 8 pase decisive! 

Kylian Mbappe (24 de ani) a devenit cel mai bun marcator din istoria lui PSG, cu 201 goluri, după reușita din poarta lui Nantes, în victoria parizienilor cu 4-2/ foto: Imago Images

„Este un privilegiu să joc la PSG. Am progresat și m-am schimbat mult ca jucător aici. N-aș fi crezut că voi ajunge vreodată să bat recordul de goluri al clubului și să fiu și căpitan!”, a spus Mbappe.

Dacă mi-aș fi legat viitorul de Liga Campionilor, și nu vreau să fiu lipsit de respect față de PSG, aș fi plecat demult de aici. Vreau Balonul de Aur, orice jucător de nivelul meu îl are în vizor. 



- Kylian Mbappé, atacant PSG

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.