Fotbal   •   Liga 1   •   CEI MAI BUNI

Gheorghe Hagi, ales „Antrenorul lunii februarie”! Cum arată voturile + Reacția tehnicianului: „Victoria e singurul lucru care contează!”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea   —  luni, 06 martie 2023

Gheorghe Hagi și-a adjudecat premiul de „Antrenorul lunii februarie” în ancheta Gazetei Sporturilor. Tehnicianul Farului face hattrick-ul, după ce și-a adjudecat premiul în august și octombrie 2022.

Hagi începe cu dreptul și acest an, pe care speră să-l termine cu premiul de campion al României. În februarie echipa sa a adunat patru victorii și un egal, joacă frumos și scoate la rampă noi fotbaliști de calitate.

"Pentru mine victoria e singurul lucru care contează! Totdeauna un premiu e binevenit pentru că înseamnă că ai făcut o muncă bună. Înseamnă că ai avut succes alături de jucători și de tot colectivul tău. Chiar dacă trofeul vine la o singură persoană, noi facem parte dintr-un colectiv și e munca tuturor", a declarat Hagi.


Acesta a mai adăugat că: „În principal a jucătorilor, apoi a noastră, a staff-ului, pentru că am stat alături de ei și am pregătit lucrurile foarte bine. Când ai succes e normal să vină și premiile. Am fost inspirați în tot ce-am făcut în ultima perioadă. Suntem pe un drum extraordinar, dar am mai spus că nu am făcut încă nimic! Mai avem mult de muncă”.

Ce pot să mai spun despre Gică? Un antrenor care ține Farul pe primul loc, care oferă fotbal de calitate și produce jucători. Pe lângă asta, are talentul să pună pe picioare jucători care intraseră într-un con de umbră și care nu mai erau la nivelul la care sunt acum. Nu știu ce baghetă are Hagi, dar e magician

Ion Marin, fost antrenor

La cea de-a doua categorie, "Antrenorul lunii", Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Nicolo Napoli (FCU Craiova), Gheorghe Hagi (Farul) și Mihai Pintilii (FCSB). Pe lista preliminară a mai fost Cosmin Olăroiu (Sharjah).re-conteaza

Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”


Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.

CLASAMENT FINAL - antrenorul lunii februarie 2023

1. Gheorghe Hagi18p
2. Nicolo Napoli17p
3. Mihai Pintilii10p

CLASAMENT DETALIAT

Votul cititorilor

1. Gheorghe Hagi5p
2. Mihai Pintilii4p
3. Nicolo Napoli3p

Votul jurnaliștilor GSP

1. Nicolo Napoli10p
2. Gheorghe Hagi8p
3. Mihai Pintilii6p

Votul specialiștilor

1. Gheorghe Hagi5p
2. Nicolo Napoli4p

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.