Născut în satul Vârteju din Ilfov, Florea Ispir a ajuns mureşean prin adopţie, devenind o legendă a fotbalului românesc la ASA Târgu Mureş. Este fotbalistul care a strâns cele mai multe partide la aceeaşi echipă, 485, şi al treilea în topul general, după Dănciulescu, 515, şi Costică Ştefănescu, 490.
Stabilit de mai mulţi ani la Seuca, o localitate aflată la 3 kilometri de Târnăveni, fostul fundaş se bucură de fiecare zi trăită în jurul casei, alături de soţia sa.
- Domnule Ispir, cum arată viaţa dumneavoastră la 73 de ani?
- Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am probleme cu sănătatea. M-am retras aici, la Seuca, pentru că e un pic mai multă linişte. Stau de aproape 15 ani. Eu sunt născut la ţară şi mi-am dorit tot timpul să revin undeva la ţară. Mă simt foarte bine aici, e şi un pic de muncă când stai la casă, dar îmi place. Lucrez şi în grădină, îngrijesc iarba, copacii, se găseşte mereu câte ceva de făcut. Dacă nu îţi place să faci aceste lucruri, mai bine stai la bloc. Trece timpul cu folos, e aer curat, totul este OK.
- Ce hobby-uri aveţi?
- Mişcarea. Îmi plăcea mult să alerg, dar am avut probleme cu piciorul drept, am avut două operaţii, şi mi-a interzis doctorul să mai alerg. Acum mai pot doar pedala, merg cam 60-70 de minute pe zi cu bicicleta. Am aici un traseu al meu, e mai variat, mai urci, mai cobori. Mă bucur din suflet că mai pot face mişcare la vârsta mea. Chiar dacă e un pic ger, nu e nicio problemă. Apoi vin acasă, mai fac un pic de gimnastică. Am alt tonus, mă ajută să mă ţin departe de problemele de sănătate.
- Cu fotbalul ce legătură mai aveţi?
- Nu prea mai am legătură. Până acum 6 luni am avut o grupă de copii la Târnăveni, 3-4 ani am lucrat cu ei. Acum sunt doar spectator, mă duc la meciurile Universităţii Cluj. Aş fi vrut să mă duc şi la Târgu Mureş, dar echipa asta nouă e în Liga a treia, nivelul este submediocru. Inima mea bate tot pentru Târgu Mureş, dar nu o aude nimeni acolo.
- De ce aţi renunţat la grupa de copii?
- Nu prea erau condiţii pentru copii. Mă duceam doar să mă simt în treabă. Eu aveam nişte pretenţii, le-am zis că nu se poate să facem doar două antrenamente pe săptămână, când la Târgu Mureş, de exemplu, se fac patru antrenamente. Posibilităţile sunt reduse, nu ai condiţii, nu puteai lucra profesionist. Cu două antrenamente nu se poate face nimic. Dacă mai şi ploua, nu se mai făceau nici acele antrenamente. Mi-am dorit foarte mult să ajut, dar nu se mai putea.
Florea Ispir: „Nu rezist 90 de minute în faţa televizorului!”
- Nici cu clubul dumneavoastră de suflet nu mai colaboraţi?
- Nu. Eu am fost cooptat ultima oară în club pe când se numea FCM Tg. Mureş, îl ajutam pe Cosmin Bodea, care era antrenor principal. Eram un fel de director tehnic, dar îl ajutam şi la antrenamente. Dar m-am simţit de multe ori nerespectat. Nu de către jucători, ci de către cei care conduceau clubul. La meciurile de acasă stăteam pe bancă, nu era nicio problemă. Dar în deplasare nu era loc şi pentru mine la hotel. Şi mi-a căzut destul de rău. Aşa că m-am despărţit de club şi am rămas doar suporter. Apoi s-a făcut acel subterfugiu cu numele, FCM s-a transformat în Asociaţia Sportivă Ardealul, ca să semene cu ASA, dar nu era spiritul echipei la care am jucat eu. Au fost nişte interese atunci, probabil voiau să dea o lovitură peste noapte, nu a fost un proiect serios.
- Vă mai uitaţi la fotbal?
- Da, deşi mai rar, nu mai am entuziasmul pe care îl aveam înainte. Abia aşteptam să mă uit la un meci de fotbal de la noi din ţară, dar, în ultimul timp, rezist tot mai greu să mă uit la campionatul nostru. Calitatea lasă mult de dorit. Nu mai sunt jucători care să te atragă, să spui că te uiţi ca să vezi ce mai inventează unul-altul. E multă monotonie, aşa că nu rezist 90 de minute în faţa meciului!
- La alte campionate vă uitaţi?
- Da, mă uit la campionatul Angliei, unde e o plăcere să privești. Acolo orice joc are ceva care te ţine în faţa televizorului. Au alt ritm, o altă atitudine. Sunt multe ocazii. La noi stai şi te uiţi fără să vezi nimic 30-40 de minute.
Florea Ispir: „Tata nu a fost de acord să merg la Tg. Mureş”
- Mai păstraţi legătura cu foştii colegi de la ASA?
- Da, ne mai întâlnim. Mai vorbesc cu cu Varodi, cu Kaniaro. Din păcate, prea mulţi nu am mai rămas. Chiar ne-am întâlnit acum ceva timp la ziua lui Kaniaro şi am mai stat la poveşti. Mi-am adus aminte cum l-am cunoscut pe Kaniaro. Eu eram la Steaua şi l-au adus şi pe el de la Târgu Mureş să-l testeze într-un cantonament la stadionul "23 august". El era un jucător foarte talentat şi un om deosebit. L-am luat cu mine în cameră, chiar i-am dat o geacă, că venise doar cu haine subţiri şi vremea nu l-a ajutat. Apoi, când am ajuns eu la Târgu Mureş, el era deja acolo şi am legat o prietenie frumoasă.
- Cum aţi ajuns la ASA?
- Eu eram în stagiul militar, jucam la tineret la Steaua. Cei de la ASA erau pe ultimul loc şi şi-au dorit să formeze o echipă nouă. A venit la Bucureşti domnul Florescu, comandantul de la Târgu Mureş, a vorbit cu domnul Alecsandrescu şi m-au chemat şi pe mine în birou. Chiar m-am speriat, nu ştiam ce am făcut, era pentru prima oară când intram în biroul preşedintelui clubului.
- Aţi acceptat uşor să plecaţi de la Steaua?
- Eu îmi doream să joc la echipa mare, dar mi-am dat seama că era greu să prind primul "11". Erau Dumitru Nicolae şi Hălmăgeanu, jucători de echipa naţională, era greu să le iau eu locul la nici 20 de ani. Ştiam de ASA, dar m-am gândit ce să caut eu la Târgu Mureş, mi se părea departe. Dar până la urmă am acceptat, voiam să joc. Mai greu a fost să îl conving pe tata.
- De ce?
- Când a auzit de Târgu Mureş, nu i-a picat prea bine. El a avut o experienţă mai puţin plăcută în zonă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mi-a spus că sunt mulţi unguri în zonă, că sunt răi. Dar i-am zis că asta simt că trebuie să fac, el a avut încredere în mine şi am plecat. M-am urcat în tren, era 8 martie 1970, şi nu am mai plecat de atunci.
- Şi cum v-aţi înţeles cu ungurii "răi"?
- Foarte bine, cei mai buni prieteni mi-au fost ungurii din echipă. Am fost primit extraordinar. Câteva meciuri am jucat la echipa de tineret, aveam vestiarul la etaj, iar echipa mare avea vestiarul la parter. Când m-au anunţat să mă prezint la prima echipă, eram aşa fericit că nici nu ştiu cum am ajuns în vestiarul lor, mi se părea că nu se mai termină scările alea. Stăteam la uşă şi nu ştiam ce să fac. M-a văzut Nicolae Nagy, care după părerea mea a fost unul dintre cei mai buni jucători care au jucat la ASA, şi mi-a zis: "Vino încoace, puştiule, uite, stai aici lângă mine". M-a luat sub aripa lui. Stăteam lângă el şi Czako, Dumnezeu să-l ierte!, că şi el s-a dus. Am fost acceptat foarte uşor şi m-am simţit foarte bine.
Florea Ispir: „Mi se spunea Shakespeare”
- V-aţi simţit atât de bine că nu aţi mai plecat de la ASA. Cum de aţi rămas toată cariera la Târgu Mureş?
- Am avut vreo două-trei oportunităţi să plec. Mă tot împingea Hajnal de la spate să plecăm. Îmi tot spunea că nu sunt bani la Târgu Mureş şi să mergem la Reşiţa, unde sunt bani mulţi. Sau la Arad. Noi nu aveam prime, aveam doar salariu. Auzeam şi noi că în alte părţi se dădeau prime mari. O dată am şi fost cu el, dar nu am rămas. Nu îmi plăcea, eram legat de Târgu Mureş, oamenii erau extraordinari. Era prea frumos, eram prea apreciat de suporteri, nu aveam de ce să plec. Nu m-au interesat aşa mult banii.
- Cum erau suporterii atunci?
- Era ceva senzaţional. Veneau cam 10.000 la fiecare meci, iar când începeau să strige "Shakespeare", aşa îmi spuneau, mi se făcea pielea de găină. Am simţit atunci că alegerea mea a fost minunată. Ţin minte şi acum când mă plimbam prin Piaţa Trandafirilor, nu exista să nu mă oprească cel puţin 10 oameni. Să mă felicite, să schimbe câteva vorbe. Şi când vedeam bucuria din ochii lor când vorbeam cu ei, mă simţeam extraordinar.
- Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi din acea perioadă?
- Meciul de Cupă cu Dinamo, din 1976. Au condus cu 2-0 şi i-am bătut după pauză cu 4-2. Nici nouă nu ne-a venit să credem cum am putut să jucăm în repriza a doua. Dinamo era cu Dinu, cu Dumitrache, cu tot ce avea mai bun. S-a vorbit de meciul ăla la Târgu Mureş câţiva ani de zile.
- Aţi fost de câteva ori pe podium, dar nu aţi reuşit să câştigaţi campionatul. Ce v-a lipsit să luaţi titlul?
- Cred că a fost şi vina conducerii. Noi formaserăm o echipă bună, aveam valoare, dar nimeni din conducerea clubului sau din conducerea oraşului nu a crezut în noi. Ei erau mulţumiţi să facem jocuri bune, să vină oamenii la stadion, dar s-au limitat doar la atât, nu s-au gândit să spargem plafonul şi să ţintim mai sus.
- Cu Boloni ce relaţie aveţi?
- Bună. Vorbim la telefon, chiar acum două-trei săptămâni m-a sunat. El vorbeşte mai puţin despre el, aşa că l-am întrebat cum se simte, ce mai face. Chiar a glumit şi mi-a spus că a prins paltonul de toamnă la Metz şi speră că va prinde şi pardesiul de primăvară.
- Ce influenţă a avut el la ASA?
- Incredibilă, a fost şi este un megaprofesionist. Chiar dacă a venit la noi de la Târnăveni, s-a impus repede în vestiar, toţi l-am avut drept model. În jurul lui s-a format grupul nostru de la ASA, a creat o concurenţă benefică între noi. Muncea fantastic la fiecare antrenament.
- La fel ca dumneavoastră, şi el a fost foarte legat de Târgu Mureş. A fost convins tare greu să se transfere la Steaua.
- Aşa este. Noi aveam o familie aici, era greu să ieşi din ea. L-am simţit de multe ori la început că a regretat că a plecat, deşi apoi a obţinut nişte performanţe fantastice la Steaua. S-a împrietenit cu Tudorel Stoica, erau amândoi la fel de serioşi, şi i-a fost mai ușor la Bucureşti. Dar pentru noi a fost o pierdere imensă, a lăsat un gol mare în echipă, nu mai exista aceeaşi coeziune între noi.
Florea Ispir: „Nu m-a interesat recordul”
- Aţi avut un duel de la distanţă cu Costică Ştefănescu privind numărul de meciuri în Liga 1. Cum aţi trăit această concurenţă cu el?
- Nu am pus niciodată preţ pe recorduri, nu am făcut un ţel din asta, să îl întrec pe Costică. Nici nu am conştientizat ce performanţă era, mi se părea nesemnificativ atunci. Eu am mai pierdut nişte meciuri pentru că am mai jucat cu ASA în Liga a doua. Apoi a venit Cornel Dinu antrenor, eu eram antrenor secund, şi mi-a zis dacă vreau să mă bage câteva minute pe final să ajung la 500 de meciuri, dar m-aş fi făcut de râs. Cum să le fac asta oamenilor din tribună care îmi strigau "Shakespeare" cu ani înainte?! I-aş fi păcălit.
- Cum aţi reuşit să jucaţi atât de multe meciuri?
- Am jucat campionate întregi fără să fiu schimbat, nu am fost accidentat, nu prea se acordau atunci cartonaşe roşii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am fost sănătos şi am jucat atât cât am putut! Am dus şi o viaţă extrasportivă exemplară, foarte rar pierdeam noaptea. Îmi plăcea să ies la un restaurant, cu muzică liniştită, fără excese.
- Credeţi că mai e posibil în ziua de astăzi ca un jucător să ajungă la atâtea meciuri?
- Nu, sincer, nu cred. A mai fost Dănciulescu, care ne-a depăşit, dar cred că va rămâne singurul cu peste 500 de meciuri în campionat. Cred că ar fi o minune. Acum se accidentează jucătorii mai des, sunt suspendaţi, se mai transferă afară.
- De ce credeţi că sunt mai multe accidentări acum faţă de perioada în care jucaţi dumneavoastră?
- E un pic de neînţeles. Acum sunt condiţii mult mai bune, medicina a evoluat, vitaminizarea e la alt nivel, jucătorii au preparatori fizici, fizioterapeuţi. La noi, vitamica C era singura vitaminizare. Poate acum e viteza ceva mai mare, dar şi pe vremea noastră era o intensitate ridicată. Nu poţi spune că Steaua-Dinamo din acea perioadă nu avea intensitate. O explicaţie ar mai fi numărul ridicat de meciuri.
- Vă pare rău că nu jucaţi fotbal în zilele noastre, având în vedere că aţi fi putut câştiga mai mulţi bani?
- Nu! A fost prea frumos ce am trăit pentru a mă gândi doar la bani. Mi-am dorit bani ca orice om, să îmi iau o casă, o maşină, dar nu pentru asta am jucat fotbal. Cei 17 ani pe care i-am trăit la Târgu Mureş au fost fantastici. Nu regret nimic, a fost super, prea frumos, cu satisfacţii foarte mari.
Florică este un bărbat extraordinar, m-aş bucura ca orice femeie să aibă un asemenea soţ. E un om foarte calm şi cald.
-Alina Ispir, soţia lui Florea Ispir
Ca antrenor trebuie să faci o şcoală ca să poţi să te duci în faţa jucătorilor cu o anumită prestanţă. Nu mi se pare normal ce se întâmplă acum în Liga 1 cu antrenorii folosiţi drept paravan.
Dacă aş fi fost jucător în ziua de azi, tot la ASA mi-aş fi dorit să joc. Bineînţes, dacă jucau în Liga 1. Singura echipă la care aş mai fi jucat ar fi Rapid. Am ţinut cu această echipă de când jucam fotbal la mine în sat.
Am avut un respect deosebit pentru Alexandru Boc, era foarte elegant pe teren. O eleganţă aparte. Mi-a plăcut şi Dumitru Nicolae. Apoi l-am apreciat pe Belodedici. Azi nu prea mai văd asemenea fundaşi
Mă duc la Târnăveni să îmi iau ziare, îmi place mai mult să citesc pe hârtie. Nu prea îmi place să citesc pe internet, nu e acelaşi sentiment. Am această pasiune de când jucam, luam ziarul a doua zi să văd ce notă am luat
Am fost angajat la unităţi industriale sau militare cât am fost jucător şi acum am o pensie bunicică. Am 42 de ani de vechime. Mai am o rentă viageră de la Federaţie, aşa că nu mă plâng. Nici nu sunt un mare cheltuitor, am o bătrâneţe liniştită şi frumoasă
Ar trebui să fim mai responsabili cu viaţa noastră. Mi se pare că suntem un popor prea răbdător, nu ne luptăm pentru drepturile noastre. Fiecare luptă pentru el, au ajuns să ne conducă banii, nu mai reuşim să creăm comunităţi.
-Florea Ispir
{{text}}