Rareș Pop a impresionat pe toată lumea în UTA - FCSB 3-1. În vârstă de 17 ani, puștiul născut în Arad a provocat haos cu raidurile sale în flancuri, de acolo de unde a reușit și o pasă de gol.
Notat cu 7 în Gazeta Sporturilor, cea mai mare notă de pe teren, Pop a provocat spaimă atât pe partea lui Radunovic, cât și pe cea a lui Deian Sorescu.
Doar panourile publicitare l-au împiedicat pe Rareș Pop în UTA - FCSB 3-1
În minutul 78, Pop l-a servit ideal pe Ubbink în fața porții, olandezul având de îndeplinit o simplă formalitate pentru a duce scorul la 3-1.
Entuziasmat peste măsură de importanța momentului, Pop n-a mai fost atent la drumul către galerie și a căzut peste panourile publicitare, fiind ridicat ulterior chiar de către suporterii din peluză.
Lucian Filip: „Valoarea campionatului n-are cum să crească așa!”
Lucian Filip, preparatorul fizic care i-a luat locul lui Leo Strizu pe banca celor de la FCSB, a acuzat la finalul meciului cu UTA, pierdut de roș-albaștri cu 1-3, starea gazonului de la Arad.
„Au fost multe surprize în această etapă. Din păcate, și pentru noi e o surpriză nepalcută ce s-a întâmplat. Am luat golurile destul de ușor, plus că UTA s-a adaptat mai bine gazonului. Valoarea campionatului n-are cum să crească cu astfel de terenuri, dar asta nu scuză prestația noastră. E clar că și starea gazonului a contat, dar n-ar fi OK să ne găsim scuze. Ei s-au adaptat mai bine și asta a fost
Ne așteaptă un meci destul de greu, trebuie să ne revenim. Băieții s-au pregătit toată săptămâna, îmi doresc să facă același lucru și în următoarea săptămână, sunt sigur că va veni victoria.
Echipa trebuie să aibă un moral ridicat, cu siguranță vom reuși să obținem un rezultat bun (n.r. - contra lui Sepsi OSK). Tot eu voi sta pe bancă la următorul meci, da”, a spus Lucian Filip, la microfonul Orange Sport.
{{text}}