Eugen Voicu, reprezentantul noului acționar majoritar al lui Dinamo, Red&White, nu ia în calcul să aducă la conducerea clubului foști jucători.
Eugen Voicu, reprezentantul noului acționar majoritar al lui Dinamo: „Gloriile sunt binevenite alături de noi, dar nu în conducere”
„Gloriile sunt binevenite alături de noi, dar nu știu dacă experiența pe care o au mulți dintre ei e cea pe care o căutăm noi. Scuzați-mi franchețea, dar nu știu dacă fotbaliștii români care au activat mai mult în România în ultima perioadă (n.r. - nu în străinătate) au căpătat suficientă experiență pentru a administra un club.
Nu spunem că nu pot fi excepții, dar în planul nostru de azi NU intră ideea să colaborăm cu foști sportivi pe poziții de management. Pe alte poziții sunt bineveniți, îi așteptăm alături de noi”, a declarat Voicu în conferința de presă susținută azi.
Întrebat concret dacă a luat legătura cu Cornel Dinu, noul conducător din Ștefan cel Mare a replicat scurt: „Personal, nu m-am întâlnit cu dânsul”.
Dinamo s-a vândut pe 14 februarie, când Dorin Șerdean a fost de acord să cedeze pachetul majoritar de acțiuni (72,8%) către compania Red&White, reprezentată la conducerea lui Dinamo de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu.
Mulți trec la conducere după ce agață ghetele în cui
E la moda ca în fotbalul românesc cluburile să angajeze foști jucători în conducere. Chiar Dinamo a apelat în multiple rânduri la acest obicei, Florin Răducioiu sau Ionel Dănciulescu fiind două dintre cazuri.
Sunt multiple exemple și în Liga 1, ca Bogdan Mara și Marius Bilașco la CFR Cluj, Attila Hadnagy la Sepsi, Claudiu Tudor la Petrolul sau Dani Coman la Hermannstadt.
{{text}}