Ies la iveală noi informații picante despre Cosmin Achim, fotbalistul aflat în mijloculul unui uriaș scandal în Superligă, după ce s-a aflat că ar fi pariat sume consistente, inclusiv pe meciurile propriei echipe. Fundașul e în prezent sub investigația Comisiei de Integritate din cadrul FRF.
În spatele implicării lui Achim în lumea întunecată a pariurilor sportive ar sta și problemele de natură sentimentală pe care stoperul le avea cu fosta iubită. Conform unei surse apropiate de fotbalist, fundașul proaspăt plecat de la Petrolul se afla de patru într-o relație cu o româncă stabilită în Franța.
Când aceștia s-au despărțit, fosta parteneră i-a cerut lui Cosmin 50.000 de euro, bani pe care cei doi i-ar fi cheltuit pe vacanțe în perioada în care formau un cuplu.
Cosmin Achim s-ar fi autodenunțat la FRF
Cum fotbalistul nu dispunea de suma cerută de fosta iubită, care începuse să-l amenințe cu divulgarea legăturilor sale cu jocurile de noroc, fotbalistul ar fi făcut plângere la poliție.
El chiar s-ar fi autodenunțat la FRF, comisia având în acest moment sub analiză două meciuri pe care fotbalistul ar fi pariat. Este vorba despre un Voluntari - Clinceni 3-3, în care Cosmin a și înscris, precum și un meci Academica Clinceni - Rapid, în care a mizat pe victoria giuleștenilor, ceea ce s-a și întâmplat. La dosar ar exista poze cu ambele bilete, plasate chiar de ex-partenera jucătorului.
El ar mai fi mințit-o pe aceasta spunându-i că împrumuta bani de la cămătari pentru a o determina să-i trimită diverse sume din Franța.
Cosmin Achim poate scăpa cu o suspendare minimă
Între timp, Federația i-a transmis lui Cosmin Achim să păstreze tăcerea până când Comisia de Integritate va documenta mai atent cazul. Dacă nu mai apare ceva nou, există posibilitatea ca fotbalistul să scape cu o suspendare de o singură lună.
Cine e Cosmin Achim:
- originar din Drăgănești-Olt;
- format de Școala de Fotbal Gică Popescu;
- a ajuns la Academia Hagi în 2013;
- a jucat pentru FC Voluntari în intervalul 2014-2023 (cu o pauză în 2018, când a fost împrumutat la la Energeticianul Târgu Jiu);
- în 2017, a făcut parte din echipa Voluntariului care câștiga Cupa și Supercupa României;
- din această iarnă evolua pentru Petrolul.
{{text}}