Carolina Stramare, iubita lui Dusan Vlahovic, explică problemele pe care le are atacantul sârb adus de Juventus în ianuarie 2022, pentru 70 de milioane de euro.
Vârful are doar 10 goluri în acest sezon, în 24 de partide, iar partenera lui explică de ce acesta trece printr-o perioadă în care nu dă randamentul așteptat de fani și de antrenor.
„E un moment prost, care era de așteptat să vină. A avut mare succes la Fiorentina, iar când a ajuns la Juventus s-a trezit peste noapte într-o lume nouă, diferită, la care nu se aștepta. S-a trezit peste noapte, la Torino.
Viața i-a fost dată peste cap. A fost schimbare majoră în câteva zile. Mereu vrea să dea mai mult. E dur, ca orice sârb. E dornic să-și atingă obiectivele. Este recunoscător pentru ce a realizat, iar Juventus nu vrea să renunțe la el”, a spus Carolina pentru presa din Italia.
Carolina (23 de ani) e fostă Miss „Fata de la țară” Italia 2019, iar în vara lui 2019 a fost surprinsă alături de Ionuț Radu.
{{text}}