Antrenorul lui Zenit, Dick Advocaat, susţine că fotbalul rusesc are un potenţial financiar imens ce trebuie doar exploatat.
Miercuri noapte, în toiul euforiei declanşate de cîştigarea Cupei UEFA, Dick Advocaat a privit şi în viitor: “Triumful lui Zenit ar putea însemna un punct de plecare pentru fotbalul rusesc. Banii sînt aici!”.
Tehnician plimbat prin toată lumea, olandezul ştie ce spune. El stă la Zenit pe un salariu anual de 3 milioane de euro, iar sponsorul Gazprom îi pune la dispoziţie un buget de 100 de milioane pe sezon. La un asemenea potenţial financiar, comparabil cu al greilor Europei, performanţe de genul celei de la Manchester pot deveni obişnuinţă dacă sînt dublate de o muncă competentă, cu jucători talentaţi sau vedete atrase de acest nou El Dorado.
Parcă vorbit cu Advocaat, Vladimir Putin, fostul preşedinte al ţării, n-a pierdut nici el momentul şi a invitat marile cluburi ruseşti “să urmeze exemplul lui Zenit”. Şi el ştie ce zice. Spartak Moscova, de pildă, are în spate gigantul LukOil, în timp ce cîştigătoarea din 2005 a Cupei UEFA, ŢSKA, primeşte bani frumoşi şi de la grupul financiar WTB, şi de la miliardarul Abramovici. Sume ce ar putea deveni în scurt timp o tentaţie pentru mulţi jucători şi antrenori de top..
Rus înjunghiat, 42 de arestaţi
Oricît s-au străduit autorităţile din Manchester, finala Cupei UEFA n-a fost ferită de incidente. În preajma stadionului City of Manchester, un suporter al lui Zenit a fost înjunghiat, iar în centrul oraşului s-a lăsat cu bătaie şi cu 42 de arestaţi. A fost de ajuns ca unul dintre ecranele-gigant montate în piaţa centrală să se defecteze pentru ca fanii fără bilet să se încaiere cu poliţiştii.
O cîştigătoare merituoasă
Despre Zenit s-a scris că-şi datorează succesele din acest sezon în mare parte faptului că, aflată la debut de campionat în Rusia, a fost mai proaspătă decît adversarele sale. Mai ales în finalul competiţiei. Totuşi, cine are forţa de a trece de Villarreal, de Marseille, de Leverkusen şi de marea favorită Bayern, pe care a eliminat-o după 1-1 şi 4-0, chiar merită trofeul.
{{text}}