Liga 1

Cunoaște-l pe adolescentul care a bătut-o pe FCSB » Elev eminent la un liceu de top din oraș: „E mândria școlii” + Cum i-a lăsat mască pe cei de la FRF

+14 Foto
Rareș Pop a fost printre remarcații din UTA - FCSB / foto: Alexandra Fechete

Articol de Eduard Apostol  —  miercuri, 08 martie 2023

Tânărul mijlocaș de la UTA, Rareș Pop, i-a impresionat pe cei de la Arad și de la FRF fiindcă vrea să se țină și de învățătură pe lângă fotbal. 

Rareș Pop, 17 ani, a impresionat în victoria pe care UTA a repurtat-o duminică împotriva celor de la FCSB, scor 3-1. Pe lângă assist-ul oferit la golul lui Ubbink, tânărul internațional U20 a făcut o repriză secundă remarcabilă. S-a descurcat excelent contra unor adversari mult mai experimentați, Radunovici și Sorescu. 

În afara terenului, puștiul este un elev foarte bun la învățătură. „Mândria școlii, care este una de elită în oraș”, a povestit agentul său, Cătălin Sărmășan, despre elevul de la Matematică-Informatică, din clasa a XI-a a Colegiului Național „Moise Nicoară”.

Elevul Rareș Pop dintr-a XI-a

„Pe mine m-a impresionat un copil, Rareș Pop, care a venit într-o dimineață la Daniel Pancu, selecționerul de la U20. „Nu vă supărați, vreau să vă rog ceva! Puteți să mă învoiți și pe mine câteva ore ca să merg la școală la un curs?”, i-a spus, ușor sfios, lui Pancone. 

„Măi copile, mai întrebi?! Du-te liniștit, te așteaptă fotbalul și după școală”, i-a zis Pancone", a povestit legenda Craiovei Maxima, Silviu Lung senior, antrenor cu portarii la lotul național. Cei de la UTA deja s-au obișnuit cu programul de școală al tinerei speranțe a fotbalului arădean și românesc. Pop a fost convocat la toate naționalele de juniori. 

Rareș Pop le-a explicat oficialilor de la UTA și de la FRF că pune preț și pe școală: „Educația te ajută în viață, în orice domeniu, inclusiv în sport” / foto: Alexandra Fechete

„Așa cum s-a întâmplat la acel episod de la națională, la fel este și la Arad, la echipa de club. Cere voie să ajungă cu 15-30 de minute mai târziu la antrenamente ca să meargă la ore, dimineața, la liceu. Este un caz atipic de fotbalist”, a mai spus impresarul FIFA Cătălin Sărmășan.

3 goluriși 3 assist-uri în 18 meciuri a adunat Rareș Pop pentru UTA în actuala ediție

VIDEO Faza în urma căreia UTA a deschis scorul cu FCSB, în victoria memorabilă de pe „Francisc Neuman”

>

Tânărul care i-a uluit pe profesorii de matematică

Un alt tânăr internațional care se ține și de carte pe lângă fotbal este Patrick Gânțe, 19 ani, originar din Oradea. Ajuns până la selecționata U18, atacantul înalt de 1,93 metri este pasionat de matematică și urmează cursurile de la distanță ale unei facultăți.

A ajuns de la Oradea la AS Roma, apoi italienii l-au cedat în Austria, la Hartberg, în prima divizie, iar în această primăvară va evolua pentru Lafnitz, în eșalonul secund. 

„Știu că era un caz excepțional, foarte tare la matematică. Descoperise o formulă matematică, îi uluise pe profesori! Mi-aduc aminte că erau multe facultăți care îl îmbiau să-l „transfere”, a relatat Sărmășan. Presa bihoreană scria anul trecut că Patrick a obținut locul al III-la la Olimpiada de Matematică, faza pe județ.

Citește și alte știri din Superligă: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.