Liga 1

Radiografia dezastrului: cum a ajuns FC Argeș la un pas de Liga 2, numărul absurd de jucători aduși într-un singur an + ce antrenor caută acum

FC Argeș e în mare pericol de retrogradare / foto: Alexandra Fechete

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  miercuri, 08 martie 2023

Marius Croitoru a plecat de la FC Argeș. Piteștenii îl păstrează pe Constantin Schumacher ca interimar, dar s-au apucat să scotocească piața după încă un tehnician, al patrulea din sezonul acesta. 

FC Argeș e în pericol să retrogradeze și mai mizează încă o dată, ca la un joc de noroc, pe schimbarea antrenorului. Piteștenii au început sezonul cu Andrei Prepeliță pe bancă, l-au demis și l-au înlocuit cu Marius Croitoru, de care s-au despărțit ieri. Conducerea era deja dezamăgită de parcursul echipei, iar tehnicianul ajunsese să nu mai dorească nici el să continue.

Pe Croitoru l-a deranjat că visau la Gâlcă

Apropiați ai lui povestesc că l-au deranjat comentariile multe din interiorul clubului și din media. Nu mai simțea că beneficia de susținerea șefilor. Unul dintre sponsorii lui FC Argeș a mărturisit recent într-un interviu că l-a contactat pe Costel Gâlcă și i-a propus postul de antrenor, însă fostul internațional a refuzat. 

Pentru Croitoru, episodul acesta a constituit ultima dovadă că nu mai era dorit. Gâlcă a mai fost ofertat și după debarcarea lui Prepeliță și a refuzat și atunci. 

Pe el nu l-a putut convinge nici măcar CFR, care-i oferise postul după ce Edi Iordănescu câștigase titlul de campion și demisionase. Gâlcă a cerut un contract cu o clauză de reziliere în valoare de un milion de euro, o condiție inacceptabilă pentru patronul Varga. FC Argeș nu s-ar putea apropia măcar de valoarea propunerii pe care campioana i-a înaintat-o lui Costel. 

FC Argeș, risc mare de retrogradare

Piteștenii îl păstrează pe Constantin Schumacher ca interimar. El era deja antrenorul principal din acte, dar lucra ca secund al lui Croitoru, pentru că Marius nu avea licența Pro. Schumacher va fi al treilea tehnician din sezonul acesta și va urma și al patrulea, fiindcă oficialii clubului caută un antrenor „plin” care să conducă echipa în play-out.

FC Argeș e penultima în clasament, pe un loc care conduce direct în liga a doua. Anterioarele două poziții permit prezența la barajul pentru salvarea de la retrogradare. Violeții au patru puncte sub FC Botoșani, formația clasată a 12-a, pe prima poziție care permite rămânerea în primul eșalon fără disputarea unui baraj. 

Sunt date care indică o misiune complicată pentru viitorul antrenor. Lui nu i-ar fi în niciun caz imposibil să salveze echipa, dar se va angaja într-un moment în care există un risc serios să pice în „B”.

FC Argeș caută un antrenor calificat

Piteștenii nu vor să mai aducă un antrenor necalificat pentru postul de „principal”, după ce Croitoru a suferit în mandatul acesta și pentru că nu a avut licența Pro. Școala de Antrenori l-a pârât Comisiei de Disciplină, care l-a suspendat pentru patru etape. 

Marius a văzut meciurile acelea din tribună, fără să aibă posibilitatea de a interveni direct în jocul echipei sale. Fusese suspendat deoarece transmisese indicații către jucători în timpul meciurilor. Școala de Antrenori a constatat că el petrecuse la marginea terenului cu mult mai mult timp decât petrecuse „principalul” teoretic Schumacher.

Au adus 29 de jucători!

Conducătorii lui FC Argeș au schimbat aproape tot lotul în vara anului trecut, după o stagiune în care echipa evoluase în play-off și participase în semifinalele Cupei României. Managerul Vlădoiu și antrenorul Prepeliță au adus atunci 18 fotbaliști noi. Jean și Andrei au plecat, apoi Croitoru a adus și el în timpul mandatului 11 jucători. Au apărut, așadar, 29 de fotbaliști noi de-a lungul acestui sezon

Achizițiile au transformat lotul dintr-unul de play-off într-unul aflat aproape de liga a doua! Croitoru are și el două cluburi bifate în sezonul acesta, Argeș și FCU, și va mai avea dreptul să antreneze abia în campionatul următor

VIDEO Marius Constantin, primul care a mers să dea explicații galeriei lui FC Argeș » Ce s-a întâmplat imediat după meciul de la Voluntari

>

Citește și alte știri despre FC Argeș:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.