Liga 2

Marius Lăcătuș n-a uitat scandalul cu ultrașii Stelei: „Au intrat peste mine, m-a deranjat ce au făcut”

Marius Lăcătuș (58 de ani), fostul antrenor al celor de la CSA Steaua București, a rememorat momentele de la finalul partidei cu Carmen București, din Liga 4.

Articol de Vlad Roșu  —  miercuri, 08 martie 2023

Marius Lăcătuș (58 de ani), fostul antrenor al celor de la CSA Steaua București, a rememorat momentele din 2019, de la finalul partidei cu Carmen București, din Liga 4, la finalul căreia roș-albaștrii au ratat promovarea în Liga 3, scor 0-1. 

Legendarul jucător al Stelei a spus că ultrașii din Peluza Sud Steaua, care susțin secția de fotbal din cadrul clubului militar, au intrat peste el și jucători în vestiar. Marius Lăcătuș a mai precizat că a fost deranjat de atitudinea fanilor Stelei, chiar dacă aceștia au susținut din mai multe puncte de vedere echipa, inclusiv financiar. 

Marius Lăcătuș: „Fanii Stelei au intrat peste mine în vestiar după meciul cu Carmen București” 

„Au intrat peste mine în vestiar. M-a deranjat atitudinea lor, mai ales că se vorbise la început. Mi-aduc aminte cum a început acest proiect. Suporterii au fost alături de noi, de echipă, au contribuit și financiar la tot ce însemnau cheltuieli la acel moment. Am avut discuții nenumărate cu ei. 

Mi-au spus că vor să aibă o echipă a clubului, că vor fi alături de noi, că vom promova sau nu vom promova, un an, doi, cât va fi nevoie. Nu este ușor să formezi o echipă nou nouță”, a declarat Marius Lăcătuș, conform Digi Sport. 

Marius Lăcătuș, despre strategia pe care a avut ca antrenor la Steaua

Ulterior, Marius Lăcătuș a vorbit și despre strategia pe care s-a bazat la CSA Steaua București în perioada în care a activat în Ghencea ca tehnician, dar a mai oferit și anumite detalii de la dialogurile încinse avute cu fanii Stelei. 

„Nu am vrut să aducem jucători de peste 29 de ani, de peste 30 de ani și să promovăm poate din primul an. Eu am văzut altfel lucrurile, am vrut să aduc jucători de perspectivă, am adus fotbaliști de 17, 18 sau 19 ani de la clubul Regal. Ne-am mai completat și am încercat să ne pregătim pentru Liga 3. 

Revenind la acel moment, suporterii au venit peste noi în vestiar, la Ghencea. Ne-au reproșat și mie, și jucătorilor că am ratat promovarea, ne-au zis să plecăm, asta m-a durut! Nu mai vorbesc de vocabularul pe care l-au folosit”, a mai punctat Marius Lăcătuș, potrivit sursei citate. 

Mi-ar fi plăcut să am o discuție cu unii dintre ei, dar unu la unu, cum se spune, că în grup sunt niște zmei. Dar, lucrurile au trecut, am trecut peste. Cu unii am vorbit după aceea și și-au cerut scuze.
Marius Lăcătuș

VIDEO. Marius Lăcătuș a rupt tăcerea despre perioada de la CSA Steaua: „Comportamentul unora mi-a lăsat un gust amar”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.