Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Se demolează stadionul „Gheorghe Hagi”. Urmează să fie semnate actele

+25 Foto
Municipalitatea din Constanța urmează să semneze contractul pentru demolarea vechiului stadion „Gheorghe Hagi”.

Articol de Alexandru Barbu   —  joi, 09 martie 2023

Municipalitatea din Constanța urmează să semneze contractul pentru demolarea vechiului stadion „Gheorghe Hagi”.

Arena Farului se află într-o stare de degradare totală şi va fi demolată în vară, așa cum scria Gazeta în noiembrie. Pe acest stadion se antrenează juniori de la clubul din Constanța, care practică fotbalul doar din pasiune, la nivel de amatori.

Vechiul stadion „Gheorghe Hagi“ din Constanța va fi demolat

Conform focuspress.ro, vechea arenă de la malul mării poate fi demolată. Sursa citată notează că zilele viitoare urmează să fie semnat contractul pentru desființarea contrucțiilor existente în complexul care poartă numele „Regelui”. 


O asociere de firme a câștigat licitația pentru acest proiect, fiind vorba despre Apolodor Grup Construct (ofertant lider), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociații (subcontractant) și Pop&Asociații Consulting Engineers (subcontractant).

1970este anul în care a fost inaugurat stadionul din Constanţa. El a fost renovat ultima oară în 1999

Stadion nou în Dobrogea

Noul stadion din Constanța va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va fi gata în 2025, după o investiție de 100 de milioane de euro. Între timp, în așteptarea buldozerelor care să o pună la pământ, vechea arenă cade pradă buruienilor și ciulinilor, singurul lucru funcțional fiind pista de atletism.


1 mai 2021este data la care a avut loc Farul - U Cluj 1-3, ultimul meci la seniori jucat pe vechiul stadion

VIDEO. Ultimele licăriri ale stadionului Farul » Imagini dezolante cu arena pe care România bătea Olanda în urmă cu 15 ani

Citește mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.