Campioana Spaniei, Real Madrid, a început deja castingul pentru atacantul de viitor menit a prelua ștafeta de la „Balonul de Aur” Karim Benzema.
Mundo Deportivo a aflat care este cea mai nouă țintă a grupării blanco și cât ar costa transferului lui pe „Bernabeu”.
Gonçalo Ramos, căutat în vară și de PSG
Gonçalo Ramos (21 de ani) e jucătorul remarcat și în returul „optimilor" Ligii, 5-1 cu FC Bruges, în care a dat două goluri și un assist. Lusitanul e liderul marcatorilor în campionat, cu 15 reușite în 19 meciuri, și are în total în acest sezon 23 de goluri și 9 pase decisive.
Sub contract cu „vulturii" până în 2025, Ramos are o clauză mare de reziliere, cifrată la 120 de milioane de euro, și a mai fost curtat în vara trecută de PSG, care a renunțat când a auzit pretențiile Benficăi. Chelsea nu s-a speriat când l-a luat pe Enzo Fernandez, ce avea aceeași sumă drept clauză de rupere a angajamentului.
Produs al academiei clubului din Lisabona, Ramos a fost promovat în octombrie 2020 la prima echipă și în prezent are o cotă de piață de 40 de milioane de euro pe transfermarkt.de. A debutat și la echipa națională, pentru care are 5 selecții și 4 goluri.
{{text}}