Derby-ul de luni dintre CFR Cluj și U Cluj aduce de la sine și o încleștare a orgoliilor între galeriile celor două concitadine. Un suporter de-ai „Șepcilor Roșii” a surprins o scenă curioasă joi, în care persoane din interiorul galeriei „feroviare” vindeau bilete dintr-o mașină aflată în spatele Peluzei II a stadionului.
Ce a surprins a fost modul în care suporterii alb-vișiniilor aleg să distribuie bilete galeriei, o metodă cel puțin neconvențională, care i-a făcut să ridice din sprâncene atât pe reprezentanții forțelor de ordine, cât și pe fanii rivali de la „U”, care se aflau prin zonă.
Tensiunile au escaladat în momentul în care fanii CFR-iști și-au dat seama că sunt filmați. Potrivit surselor GSP, membri din galeria vișinie l-au apostrofat pe un suporter de-ai „studenților”. Acesta a trimis o filmare pe adresa redacției și acuză că CFR-iștii i-ar fi rupt numărul de înmatriculare de la mașină și ar fi lovit cu picioarele în caroserie.
„U-istul” respectiv a decis ca, în urma altercației, să depună o plângere la poliție pentru distrugere. Totodată, suporterul a acuzat, în baza filmărilor și a fotografiilor pe care le deținea, că fanii formației „feroviare” ar fi făcut speculă înaintea jocului de luni.
CFR Cluj reacționează: cum s-ar fi desfășurat tot procesul
Din informațiile obținute de GSP.ro, clubul gazdă a luat decizia de a vinde asociației suporterilor clujeni, o entitate care funcționează independent, o parte din biletele puse în vânzare în sectorul ocupat în mod obișnuit de galerie. Toată procedura s-a derulat în baza unui proces verbal, a unei facturi, scopul enunțat de club fiind acela că se dorește evitarea oricărui conflict între suporterii celor două rivale.
Oficialii „feroviarilor” se temeau că ultrașii Universității s-ar fi putut infiltra în mijlocul „Peluzei Vișinii” pentru a provoca incidente. Pe scurt, clubul susține că a înmânat, contra cost, biletele reprezentatului suporterilor, care a stabilit apoi propriul mod de distribuire a tichetelor.
Conform surselor Gazetei din Ardeal, Jandarmeria a intervenit la stadionul din „Gruia” pentru a afla exact cum s-au derulat evenimentele petrecute la doi pași de arena „Dr. Constantin Rădulescu”.
{{text}}