Gazeta Sporturilor a trimis un reporter la Varşovia pentru a afla culisele procesului anticorupţie din fotbalul polonez. După trei ani de strîngere a probelor, în 2005 procurorii au trecut la fapte. Din cele 120 de persoane asupra cărora s-a început urmărirea penală, 70 au fost arestate, 7 echipe au fost retrogradate. Au fost descoperite 400 de meciuri trucate în perioada 2002-2006. Dosarul polonez este încă pe rol şi lucrurile nu se vor opri aici. Astăzi, Gazeta vă prezintă mărturia unei foste glorii a fotbalului polonez, portarul Jan Tomaszewski.
Jan Tomaszewski este o legendă în Polonia. Fostul portar al “naţionalei”, un fel de Rică Răducanu prin alură şi atitudine pe teren, a terminat cu leşii pe locul 3 la Mondialele din ‘74 (Germania) şi a cucerit medalia de argint cu reprezentativa olimpică la Montreal, în ‘76, anul de graţie al Nadiei. Acum locuieşte la Lodz, al doilea oraş ca mărime al ţării, şi, de ani buni, a devenit un critic dur al federaţiei poloneze, implicată pînă în gît în scandalul corupţiei.
În mai 2005, cînd Procuratura a demarat oficial anchetele în fotbal, după arestarea spectaculoasă a arbitrului Antoni Fijarczyk, prins în flagrant cu 28.000 de euro pentru trucarea a două partide, Tomaszewski a preluat conducerea unei Comisii de Etică a forului de la Varşovia.
Asta sub presiunea formidabilă a presei şi a publicului, care bănuiau de multă vreme mizeriile din campionat, dar urlau în pustiu. Fix ca în România!
“Totul era murdar, viciat!”
Povesteşte Tomaszewski: “Se ajunsese la un asemenea nivel încît 90 la sută din partide erau aranjate! «Duminica minunilor» se numea printre suporteri ziua etapei, fiindcă se înregistrau rezultate incredibile, influenţate pe diferite căi. În calitatea pe care am avut-o, am început să strîng informaţii şi documente, care, uşor, uşor, mi-au venit de la o parte dintre oamenii din fotbal şi nu numai. La un moment dat, le-am pus la dispoziţia anchetatorilor.”
Federaţia a desfiinţat Comisia de etică
A fost momentul în care s-a decis desfiinţarea acestei Comisii de Etică! Tomaszewski ştie de ce: “Erau date nu doar despre partide suspecte, ci şi despre manevre oculte ale federaţiei. Un exemplu: pentru transmiterea meciurilor de la Mondialele din 2002, Polsat, postul public de televiziune, a plătit 15 milioane de dolari, dar la PZPN au intrat numai 11 milioane. 27 la sută a luat intermediarul SportFive! Practica e de maximum 10 procente! Cineva a cîştigat din această diferenţă neobişnuită!”.
Modificarea Codului Penal
Cotitura în anchetele din fotbal s-a produs însă, cu adevărat, în iulie 2003, cînd legislaţia poloneză a suferit o modificare esenţială. Avocatul Michal Tomczak, fostul preşedinte al Comisiei de Disciplină de la PZPN: “Pînă în acel moment, Codul Penal nu făcea nici un fel de referire expresă la infracţiunile din sport. După ce a fost însă introdus un pasaj explicit, lucrurile s-au schimbat radical. Procurorii aveau o posibilitate de încadrare fermă a faptelor ilegale, cu pedepsele prevăzute în noul text. A devenit mult mai uşor să lupţi cu persoanele care trăiesc din corupţie. De atunci încolo au cam dispărut portiţele prin care cei suspecţi puteau scăpa nepedepsiţi, iar anchetatorii au înţeles că există şi voinţă politică de a se interveni în subteranele fotbalului. Nu se putea face mai nimic fără semnalele venite din politică şi fără acţiunile dure ale procurorilor. Au fost suficiente două arestări şi un autodenunţ pentru ca sistemul să cadă ca un domino. Sub presiunea evenimentelor, cei în culpă au început să recunoască: nume, fapte, locuri, sume”.
2 ani au trecut în Polonia între momentul demarării anchetelor, 2005, şi începerea primului proces, decembrie 2007.
3 ani de închisoare şi returnarea mitei este pedeapsa minimă care-i aşteaptă pe primii 17 inculpaţi în dosarele fotbalului polonez.
“În Polonia, aranjamentele se făceau brutal, chiar primitiv, probabil că în România se lucrează mai rafinat dacă încă nu s-au produs suficiente probe”
Michal Tomczak fost preşedinte al Com. de Disciplină
“Aveţi nevoie în România de o Comisie de Etică, pe care să o lăsaţi să lucreze eficient, cu persoane independente, fără legături cu oamenii din fotbal”
Jan Tomaszewski fost preşedinte al Com. de Etică
Născut pe 9 ianuarie 1948, Jan Tomaszewski s-a remarcat pentru prima dată la “naţională” într-un meci împotriva Angliei, din preliminariile CM 1974. A primit doar un gol, din penalty, iar Polonia generaţiei lui Kazimierz Deyna i-a lăsat pe insulari acasă. Dacă pînă atunci Tomaszewski era poreclit “Clovnul”, după aceea presa l-a numit “Omul care a oprit Anglia!”. La turneul final mondial din Germania s-a evidenţiat iar, parînd alte două lovituri de pedeapsă. Polonia s-a clasat atunci pe locul 3, învingînd în finala mică Brazilia. Jan Tomaszewski a fost ales cel mai bun portar al Campionatului Mondial. A apărat de 63 de ori poarta Poloniei. S-a retras în 1982, iar în prezent este comentator şi ziarist sportiv.
Mîine în Gazetă veţi putea afla ce consecinţe, în plan financiar, a avut procesul anticorupţie în fotbalul din Polonia.
{{text}}