Fotbal   •   Liga 1   •   Sepsi - FCU Craiova

Ziua și ora la care se va rejuca meciul Sepsi - FCU Craiova

Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dezavuează hotărârea.

Articol de Alexandru Barbu   —  vineri, 10 martie 2023

Comisia de Recurs a decis ca meciul Sepsi - FCU Craiova, întrerupt din cauza scandările xenofobe, să se rejoace din minutul 1, de la 0-0. Partida a fost programată joi, 16 martie, de la 21:00.

LPF a trimis în urmă cu puține momente informarea către cluburi, în ceea ce privește ora și data disputării duelului. „O să jucăm joi, de la ora 21:00, pe 16 martie”, a declarat Laszlo Dioszegi, conducătorul lui Sepsi, pentru Fanatik.

Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.

Sepsi merge la TAS


Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi, a reacționat dur după decizia luată de către Comisia de Recurs.

„Credeți-mă că este ceva incredibil. Nu pot să cred. Credeam că visez. Problema nu e că rejucăm, nici punctele. Dar e clar că regulamentul e degeaba! Suntem în legea junglei. Nu mai avem niciun regulament. Avem doar legea Mititelu, pentru că el de două săptămâni tot spune că se rejoacă. De două săptămâni zice asta, deci știa. Mi-e scârbă de tot ce s-a întâmplat. Dacă conducem 2-0, 3-0 cu un adversar, o să strige suporterii cine știe ce, se întrerupe meciul și o luăm de la zero.

Asta ca o pildă. Și noi am zis că trebuie să rejucăm, dar înseamnă că regulamentele sunt degeaba. Nu mă mai interesează ce va fi joi. Nu mai e un meci de fotbal. Ne e scârbă de acest meci. Cum să rejoci un asemenea meci? Nu e vorba de meci sau rejucare. Nu ne e frică de Craiova, dar e clar că nu avem niciun regulament.

Nu o să ne oprim aici. Mergem la TAS. Când se va decide, se va decide. Dar să aflăm adevărul. La noi în țară nu e corectitudine și adevăr. Mergem mai departe”, a spus Hadnagy pentru Gazeta Sporturilor.


Inițial, Comisia de Disciplină acordase victoria lui Sepsi la „masa verde”, 3-0.

FCU Craiova poate obține calificarea în play-off înainte de meciul direct

În etapa #30 din Superliga, FCU Craiova joacă la Hermannstadt, Sepsi la FCSB. Oltenii au acum un punct în plus, și dacă o înving pe Hermannstadt și Sepsi pierde cu FCSB, FCU Craiova e matematic în play-off înainte de meciul de la Sf. Gheorghe.

Noul clasament din Liga 1. FCU Craiova e pe loc de play-off

ECHIPĂGOLAVERAJPUNCTE
1. Farul52-2761
2. CFR Cluj50-2860
3. FCSB50-3554
4. Rapid39-2452
5. CSU Craiova35-2651
6. FCU Craiova34-2840
7. Sepsi43-2939
8. U Cluj25-3334
9. FC Voluntari27-3133
10. Petrolul27-4433
11. Chindia31-4131
12. FC Botoşani28-4331
13. Hermannstadt29-2929
14. UTA28-3927
15. FC Argeş21-4027
16. Mioveni22-4421

Sepsi și FCU Craiova au un meci mai puțin disputat

FC Hermannstadt a primit o depunctare de 9 puncte

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.