Comisia de Recurs a decis ca meciul Sepsi - FCU Craiova, întrerupt din cauza scandările xenofobe, să se rejoace din minutul 1, de la 0-0. Adrian Mutu (44 de ani), antrenorul Rapidului și fost tehnician al oltenilor în perioada mai - octombrie 2021, și-ar dori ca fosta lui echipă să se califice în play-off.
„Dacă ar fi să am o preferință, aș spune că mi-aș dori ca FCU Craiova să ajungă în play-off, pentru că este echipa pe care am antenat-o. Oricum, a fost o decizie corectă, play-off-ul se dispută pe teren. Dacă aceste echipe scot același rezultat etapa următoare, va fi un meci foarte interesant între ele apoi”, a declarat Mutu în cadrul unei conferințe de presă.
Partida dintre Sepsi și FCU Craiova a fost programată joi, 16 martie, de la 21:00. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Sepsi merge la TAS
Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi, a reacționat dur după decizia luată de către Comisia de Recurs.
„Credeți-mă că este ceva incredibil. Nu pot să cred. Credeam că visez. Problema nu e că rejucăm, nici punctele. Dar e clar că regulamentul e degeaba! Suntem în legea junglei. Nu mai avem niciun regulament. Avem doar legea Mititelu, pentru că el de două săptămâni tot spune că se rejoacă. De două săptămâni zice asta, deci știa. Mi-e scârbă de tot ce s-a întâmplat. Dacă conducem 2-0, 3-0 cu un adversar, o să strige suporterii cine știe ce, se întrerupe meciul și o luăm de la zero.
Asta ca o pildă. Și noi am zis că trebuie să rejucăm, dar înseamnă că regulamentele sunt degeaba. Nu mă mai interesează ce va fi joi. Nu mai e un meci de fotbal. Ne e scârbă de acest meci. Cum să rejoci un asemenea meci? Nu e vorba de meci sau rejucare. Nu ne e frică de Craiova, dar e clar că nu avem niciun regulament.
Nu o să ne oprim aici. Mergem la TAS. Când se va decide, se va decide. Dar să aflăm adevărul. La noi în țară nu e corectitudine și adevăr. Mergem mai departe”, a spus Hadnagy pentru Gazeta Sporturilor.
Inițial, Comisia de Disciplină acordase victoria lui Sepsi la „masa verde”, 3-0.
FCU Craiova poate obține calificarea în play-off înainte de meciul direct
În etapa #30 din Superliga, FCU Craiova joacă la Hermannstadt, Sepsi la FCSB. Oltenii au acum un punct în plus, și dacă o înving pe Hermannstadt și Sepsi pierde cu FCSB, FCU Craiova e matematic în play-off înainte de meciul de la Sf. Gheorghe.
Noul clasament din Liga 1. FCU Craiova e pe loc de play-off
ECHIPĂ | GOLAVERAJ | PUNCTE |
1. Farul | 52-27 | 61 |
2. CFR Cluj | 50-28 | 60 |
3. FCSB | 50-35 | 54 |
4. Rapid | 39-24 | 52 |
5. CSU Craiova | 35-26 | 51 |
6. FCU Craiova | 34-28 | 40 |
7. Sepsi | 43-29 | 39 |
8. U Cluj | 25-33 | 34 |
9. FC Voluntari | 27-31 | 33 |
10. Petrolul | 27-44 | 33 |
11. Chindia | 31-41 | 31 |
12. FC Botoşani | 28-43 | 31 |
13. Hermannstadt | 29-29 | 29 |
14. UTA | 28-39 | 27 |
15. FC Argeş | 21-40 | 27 |
16. Mioveni | 22-44 | 21 |
Sepsi și FCU Craiova au un meci mai puțin disputat
FC Hermannstadt a primit o depunctare de 9 puncte
{{text}}