Fotbal   •   Liga 2   •   Dinamo

Ovidiu Burcă îi liniștește pe fani: „Noii acționari vor plăti totul pentru licență” + Dinamo are primă pentru calificarea în play-off

Foto: Ovidiu Burcă

Articol de Andrei Petrescu, Cătălin Stroia   —  vineri, 10 martie 2023

Ovidiu Burcă (42 de ani), antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre duelul cu Poli Timișoara, decisiv pentru calificarea în play-off-ul din Liga 2, dar și despre efectul pe care venirea noilor acționari l-a avut în vestiarul „câinilor”.

  • Dinamo - Poli Timișoara se joacă duminică, de la ora 13:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe DigiSport 1, Telekom Sport 1 și Prima Sport 1.

Antrenorul clubului din „Ștefan cel Mare” a mai asigurat că echipa a primit un salariu restant, iar atmosfera este una mult mai bună comparativ cu perioada cantonamentului.

VIDEO. Ovidiu Burcă: „Mă așteptam ca stadionul să fie sold-out”


„Ne așteaptă o partidă dificilă, fiind la un joc pentru a obține accederea în play-off. Dincolo de această miză există și o rivalitate între noi și cei de la Poli Timișoara. 

Eu îi simt pe băieți pregătiți, dar n-aș spune că e meciul meciurilor pentru Dinamo. Mă așteptam ca stadionul să fie sold-out după energia pe care au emanat-o fanii noștri la Sibiu", a spus Ovidiu Burcă.

Dinamo, primă pentru calificarea în play-off


Antrenorul recunoaște că noul acționariat a adus o stare de liniște în cadrul clubului și că are garanția că problema cu licența va fi rezolvată.

„Avem garanția că tot ceea ce înseamnă plăți pentru a obține această licență este asigurată de acționari. În contul tuturor oamenilor din club a intrat un salariu restant. Nu știu să vă spun dacă au fost DDB sau noul acționariat. Dacă muncim cu Timișoara, vom fi recompensați și cu o primă”, a mai precizat antrenorul „câinilor roșii”.

Ovdiu Burcă, despre cazul Sepsi- FCU Craiova: „Sunt împotriva xenofobiei”

Ovidiu Burcă a vorbit și despre cazul dintre Sepsi și FCU Craiova și consideră că a fost un haos ceea ce s-a întâmplat la comisiile FRF.

„Sincer nu văd în niciun fel decizia Comisiei de Recurs. S-au făcut o grămadă de analize pe care le-am urmărit ca un simplu spectator. Sunt împotriva a tot ceea ce înseamnă xenofobie, ură de rasă”, a spus Ovidiu Burcă.

Trăim într-o epocă în care este loc pentru toată lumea. Am jucat foarte mult în acea zonă a țării unde există persoane de etnie maghiară și m-am simțiti extraordinar. Sunt frații noștri! De-a lungul istoriei au căzut în plasa unor interese politice. Pe de altă parte suntem pe stadion nu putem să le cerem oamenilor să se comporte ca la bibliotecă.

Ovidiu Burcă, despre cazul Sepsi- FCU Craiova 

Citește și alte știri despre cazul Sepsi - FCU Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.