Opinii   •   editorial

Lista vinovaților

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  vineri, 10 martie 2023

Pe marginea incidentului de la Sf. Gheorghe, în 27 februarie scriam aici, sub titlul „Chivulete în ofsaid!”, că „Logic mi se pare ca meciul suspendat pe 29 ianuarie să se rejoace. În play-off trebuie să te califici de pe teren, nu din birou”. 

Ca atare, cum Comisia de Recurs a FRF a decis rejucarea partidei dintre Sepsi și FCU Craiova, răsturnând verdictul de 3-0 pentru Sepsi al Comisiei de Disciplină, nu pot decât să salut noua poziție. Ba și s-o numesc întoarcerea la normalitate.

Cronologic, primul responsabil pentru declanșarea unui iureș de aproape o lună și jumătate a fost, evident, arbitrul Andrei Chivulete. Deranjat de scandările xenofobe ale ultrașilor olteni, „Afară, afară cu ungurii din țară!”, o prostie de necomentat, Chivulete a fluierat finalul meciului în minutul 26. 

A acționat însă greșit deoarece legile FRF permit suspendarea unei întâlniri oficiale exclusiv în cazul manifestărilor rasiste. Cum nu s-a pus problema de rasism la Sf. Gheorghe, ci de xenofobie, rezultă că Andrei Chivulete s-a pripit.


De acord că n-ar trebui să existe pe stadioane nicio diferență între rasism și xenofobie. Înrudite în rău, s-ar cuveni tratate la fel. Băgate în aceeași oală. Așa se și întâmplă la nivel de FIFA și UEFA, pe plan internațional. 

Nu și la noi, unde nici Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice și nici Regulamentul Disciplinar nu cuprind vreo prevedere în virtutea căreia arbitrul să poată suspenda o partidă din pricina xenofobiei. Altfel spus, oprind meciul de la Sf. Gheorghe, Chivulete și-a depășit atribuțiile și s-ar fi impus să suporte consecințele. Să fie sancționat sever.

Lucrurile nu s-au petrecut însă astfel. Dimpotrivă. În loc să-l pedepsească pe AC, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat într-o veselie, etapă de etapă, de parcă și-ar fi propus să-l premieze! 

L-a încurajat însuși președintele CCA, Kyros Vassaras, grecul care și-a făcut un prost obicei din a-l împinge de la spate pe Chivulete. Inclusiv atunci, sau mai ales atunci, când l-a promovat peste rând arbitru FIFA.


Dar Vassaras e prieten, conform unora și rudă, cu grecul Theodore Theodoridis, secretarul general UEFA, urmașul lui Gianni Infantino în funcție, deci are uși larg deschise la Nyon. Atâta trecere și influență încât și Burleanu se sfiește să-l contrazică. 

Andrei Chivulete

În ceea ce-l privește pe starostele FRF, acesta a mai oferit o mostră de incompetență, specialitatea casei, în clipa în care l-a lăudat public pe Chivulete că ar fi procedat exact cum trebuia întrerupând meciul! La așa șef, așa fotbal și invers, haideți să nu ne pierdem vremea vorbind discuții!

Culpabili trebuie considerați și membrii Comisiei de Disciplină. Ei au turnat gaz peste foc. Dac-ar avea demnitate și n-ar fi recompensați pe ședință, aceștia și-ar înainta demisiile la ce agitație fără sens au stârnit. 

Puteau constata, simplu, că Andrei Chivulete n-avea temei regulamentar să suspende meciul, ceea ce ar fi condus la închiderea rapidă a dosarului și ar fi pus capăt scandalului.

Când colo, de parc-ar fi judecat în procesul de la Nurnberg, respectivii au complicat inutil lucrurile pentru ca, tot amânând verdictul, să-l dea în cele din urmă pe dos! Somn ușor, domnilor!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.