Pe lângă cazul lui Cosmin Achim (27 de ani), ultimul fotbalist care a pariat sume de bani pe mai multe meciuri din Liga 1, printre care și partidele echipelor sale, FC Voluntari și Petrolul, Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unor noi informații din culise.
Nu mai puțin de 20 de arbitri ar fi anchetați de către Departamentul de Integritate al FRF pentru că au încălcat regulamentele interne și internaționale și au jucat la pariuri. „Vorbim de arbitri care fac parte din loturile pentru Liga 2 și Liga 3! S-a început procedura de anchetare a acestora”, susțin sursele ziarului.
Ce am auzit, de arbitri, că se joacă pe cartonașe în minutul fix, cutare, cotă 30. Penalty în minutul cutare, cine are primul corner. La ce tâmpenii îi duce capul! Sunt lucruri mult mai grave, în care știa tot stadionul, în care președinții sunau și spunea să parieze repede, toate rudele. Sunt grave! Nu am nimic cu oamenii care joacă. Dar să fie din interiorul fotbalului, e foarte grav
Florin Prunea, fost internațional, pentru ProSport
Informația vine la o zi după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (38 de ani), a afirmat într-o conferinţă de presă, că Departamentul de Integritate al FRF anchetează mai multe cazuri ale unor persoane suspectate că ar paria pe meciuri din campionatul intern.
2,40 este cotamedie a caselor de pariuri pentru ca într-un meci de Liga 1 să se acorde cel puțin șase cartonașe galbene
„Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri”
„Toate anchetele care au fost în desfăşurare până acum confirmă faptul că ne interesează să avem un fotbal marcat de integritate. Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri la nivelul fotbalului. Din păcate, nu vă putem împărtăşi care sunt cazurile şi în ce faze de derulare se află. În cele mai multe dintre cazuri există o colaborare cu organele statului. În cele mai multe cazuri am beneficiat de sprijinul autorităţilor statului, pentru că şi resursele sunt cu totul altele”, a declarat Burleanu.
4,30 este cotamedie a bookmakerilor pentru ca într-un joc din prima ligă să se acorde cel puțin un cartonaș roșu
Întrebat explicit despre persoanele anchetate, Burleanu a răspuns: „Nu vă pot spune. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de Integritate. Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu. Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat”.
Ce doar Achim joacă la pariuri? Sunt mai mulți care joacă la pariuri. Inclusiv mie mi s-a propus să pariez, când jucam în străinătate, dar am refuzat din start. Doamne ferește...
Gabriel Tamaș, fundaș Chiajna
2,80 este cotamedie pentru acordarea unei lovituri de la 11 metri în timpul unui joc din campionatul intern
{{text}}