Cum i-au mâncat soldații taurii lui Tănase

În 1928, marele actor, vrăjit de poveștile unui faimos toreador, decisese să aducă spectacolele de coridă la București, pe Arenele Romane

Constantin Tănase se găsise cu Rafael Gómez Ortega, miticul toreador, pe malurile Senei, în iarna dintre 1926 și 1927. "El Gallo", care-și pierduse fratele, pe Jose, cu șase ani în urmă, încă nu-și revenise totalmente din tragedie, dar, cu toate acestea, sporovăiseră, două zile cap-coadă, despre tauri și coride.

"Năsăilă" rămăsese impresionat de poveștile ce descriau antrenamentele, atmosfera, așa că-și zisese să aducă spectacolul și la București. Ibericul îi facilitase niște adrese și Tănase, orgolios cum era, nu aplease la specialiști, zisese că se va descurca de unul singur.

El făcuse selecția. Alvaro, Juan, Guido, Hilario și Guipenez se născuseră în faimoasa crescătorie de lângă Guadalajara. Doi matadori, patru banderilleros, șase toreros și cinci picadori, tot acest alai plecase până la Barcelona, apoi Marsilia și, de aici, animalele ajunseseră în grajdurile parcului "Carol", iar oamenii, la Hotelul "Paris", din centrul Bucureștilor, stabiliment nou, ridicat doar de trei ani, cu două caturi, săltat peste Pasagiul Victoriei.

Grăsunei, mititei, bătrânei

Sincer, nu prea semănau cu faimoasele personaje ce populau lumea coridei, dar cine suntem noi să-l certăm pe marele Tănase? Olecuță grăsuni, mititei de statură. Animalele puțin cam bătrâne, fără chef de viață. În plus, spaniolii, scandalagii mari. Porneau chefuri adevărate, iubeau lăutarii, țipau în miez de noapte, iar "Năsăilă" era chemat să aplaneze totul, ca nu cumva mușterii să ajungă în stradă.

Prefectul Capitalei nici nu vru să audă de așa ceva, dar maestrul era prea influent. Îl atrăsese și pe Richard Franasovici, mare diplomat și om politic, subsecretar de stat în Ministerul de Interne. Se lăsase cu zile de pregătiri, un fel de antrenamente la care participa doar lumea bună. Afișe peste tot, autorizații luate, gata, ziua spectacolului. "Fără vărsase de sânge și sacrificarea animalului", cu "Demonstrațiuni sportive", cu "O muzică specială ce va acompania luptele".

Oamenii veniră în număr mare la Arenele Romane. Credeau că Tănase face ceva, vreun spectacol la "Cărăbuș" și că actorul se pregătea pentru un rol anume. Nimeni nu gândea că show-ul e real, mai ales că atunci când grilajele se ridicară, taurii cei furioși se mișcau mai mult în reluare.

Din tribună, Tănase, cu cele 15-20 de cuvinte pe care le cunoștea pre limba lui Cervantes, urla la toreadori, să facă ceva, spre hazul general. "Unii căutară smocuri de iarbă, alții întoarseră spatele iar Guido chiar se tolăni în țărână", scria N. Kirițescu în cronica din "Universul".

Sufletele de pe gradene se împărțiseră în două: o jumătate fluiera, cealaltă îl aplauda pe Tănase, care mai avea puțin și pica printre banderilleros. "Șase zile ați stat înecați în vin! Măcar să-i ridicați în picioare!". Finalmente, spaniolii încropiră un fel de fugă prin arenă. Apoi plecară direct spre Spania.

12 tauri furioși

Poveștile spun că Tănase se pricopsise cu vreo 12 tauri, dintre care cinci erau "vedete". Dădu vorbă la niște prieteni care aveau un circ, prin zona Cărămidari. Degeaba.

Găsi un măcelar de pe lângă Chitila. "Maestre, un nebun dintr-ăsta era să-mi omoare un băiat de 19 ani, pentru că purta brâu roșu", auzise. Avea repetiții, avea spectacole, de grija taurilor stătea el acum? "Nu crezi că ar fi un deliciu la popota soldaților?", îl întrebase, într-o zi, pe prietenul său, colonelul de la un regiment din Dealul Arsenalului.

Așa că Alvaro, Juan, Guido, Hilario și Guipenez, dimpreună cu celelalte taurine, luaseră drumul abatorului din Obor. Corida lui Tănase nu avusese finalul dorit.