Mihai Pintilii, antrenorul-delegat al celor de la FCSB, a oferit o primă reacție pe marginea suspendării de patru etape primite din partea Comisiei de Disciplină, sancțiune care l-a împiedicat să mai fie prezent pe banca roș-albaștrilor la ultimele meciuri din campionat.
Dacă în ultimele săptămâni a ales să păstreze tăcerea, Pintilii a acceptat, în cele din urmă, să vorbească deschis despre controversa în care a fost implicat în startul acestui an. Fostul mijlocaș spune că e afectat de ultimele evenimente ce l-au avut în prim plan. Pintilii e antrenorul principal al roș-albaștrilor, deși e trecut în acte ca delegat. În prezent, echipa e condusă de Lucian Filip, care e de fapt preparator fizic.
„Nu poți să faci să fie bine pentru că nu ai actele necesare ca să le închizi gura. Am avut momente când mi-a fost și rău din cauza asta. Dacă pui suflet undeva, nu ai cum să nu te enervezi”, a afirmat Mihai Pintilii, în podcastul „Victory Extra Time”.
Mihai Pintilii: „Dacă regulamentul nu-ți dă voie, e clar că trebuie să-l respecți”
Pintilii a vorbit și despre viitorul său pe banca roș-albaștrilor, mărturisind că n-ar fi deranjat dacă Gigi Becali i-ar găsi un înlocuitor în următoarea perioadă.
„N-am mai fost lăsat. Dacă regulamentul nu-ți dă voie, e clar că trebuie să-l respecți și-l respect. Mă liniștesc, nu mă grăbesc, sunt înscris la cursurile de antrenori, pentru carnetul de antrenor. Am Licența B luată în Moldova, în vara acum mă înscriu la Licența A. Dacă acum ar putea să aducă pe cineva, n-aș avea nicio problemă (n.r. - FCSB).
Situația, rezultatele au făcut în așa fel încât să rămân. Probabil era și greu să vină acum cineva după niște rezultate nu bune, foarte bune. Echipa era pe locul 14 dacă nu mă înșel, când a plecat Nicolae Dică”.
75%din totalul punctelor puse în joc au fost câștigate de FCSB de când Pintilii a fost instalat antrenor principal, 34 din 45
Ce acuzații i-au fost aduse lui Pintilii
Reclamat la Comisia de Disciplină a FRF de Lucian Burchel, Mihai Pintilii, antrenor de facto al celor de la FCSB, s-a ales cu patru etape de suspendare.
În plângerea făcută lui Mihai Pintilii, care nu deține nici măcar calificare de antrenor, dar se ocupă de pregătirea echipei, Lucian Burchel a enumerat 9 articole din regulamentele și statutele FRF. Dintre acestea, 4 sunt din Regulamentul Disciplinar, două din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice și 3 din Regulamentul și Statutul Antrenorului.
Pe lângă articolele care definesc modul în care trebuie să se respecte regulamentul, un punct din ROAF e extrem de explicit și practic anticipa ce sancțiuni va încasa cel care în prezent are rol de A1 la FCSB, dar nu deține și documentele necesare îndeplinirii acestui rol:
- Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar directorul tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund. În cazuri excepționale (de ex. antrenorul principal și antrenorul secund sunt suspendați), antrenorul cu portarii va avea dreptul de a da instrucțiuni în timpul jocului
- Sancțiunea aplicată persoanelor care încalcă această prevedere va fi suspendare între 4 și 6 jocuri și penalitate, la nivel de Liga 1, de la 6.800 lei până la 13.570 lei. Pintilii nu face parte din niciuna dintre categoriile prezentate de ROAF, fiindcă el nu are recunoscut în România nici măcar carnetul de antrenor pe care l-a dobândit în Republica Moldova, unde a urmat cursurile pentru licența B.
{{text}}