Liga 1

UTA, revoltată după faza confuză din prelungiri: „L-a prins de picior, penalty mai evident nu există! Schimbăm regulile?!” » Ce a transmis VAR-ul

+6 Foto
UTA a cerut penalty în prelungirile meciului cu CS Universitatea Craiova / FOTO: Capturi TV @Digi Sport 1

Articol de Remus Dinu, Adrian Jitea  —  vineri, 10 martie 2023

UTA a cerut o lovitură de pedeapsă în al doilea minut al prelungirilor eșecului cu CS Universitatea Craiova, scor 1-2. Laszlo Balint a acuzat vehement faza. 

UTA a condus pe „Ion Oblemenco”, dar a fost întoarsă în partea secundă. Trupa pregătită de Laszlo Balint a forțat în secvențele finale și consideră că ar fi trebuit să beneficieze de un penalty în al doilea minut adițional. 

UTA a cerut penalty în prelungirile meciului cu CS Universitatea Craiova

Paul Anton a executat bine un corner, mingea s-a plimbat prin careul de 6 metri al oltenilor, apoi a ajuns la Patrick Pașcalău. Vârful de 17 ani al arădenilor a căzut după un presupus contact cu Popescu, portarul advers. Oaspeții au protestat vehement, dar „centralul” Cătălin Popa a lăsat jocul să meargă.

Faza a fost analizată și în camera VAR, de Rareș Vidican și de Vlad Bârleanu, dar decizia inițială a rămas valabilă.

Din reluările prezentate de televiziuni, pare că Popescu îl lovește pe Pașcalău peste picior, dar unghiurile și calitatea imaginilor nu edifică în totalitate acțiunea.

Laszlo Balint a răbufnit: „Penalty mai evident nu cred că poate fi”

„Am avut bară, acea ocazie mare, plus penalty-ul. Sunt atât de dezamăgit, e a doua deplasare consecutivă când simțim ca puteam obține mai mult si plecăm fără niciun punct. Mi-a spus Pășcălău (n.r - fotbalistul faultat la faza incriminată) că portarul l-a prins de picior la acea fază... înseamnă că trebuie să schimbăm regulile?!

Nu am apucat să vorbesc cu arbitrul. Cel de rezervă mi-a spus că n-a văzut și că cei din cabina VAR i-au transmis că nu e nimic și că faza poate continua. Dar nu văd cum un penalty ca acesta nu se dă. 

Nu renunț. Urmează un play-out greu și nu dezarmez, mai ales dacă va trebui să ne confruntăm cu astfel de nedreptăți. De ce mai avem VAR? În momentul în care portarul plonjează, efectiv, pe piciorul copilului... copilul ăla de 17 ani nu simulează în careu. Penalty mai clar nu există”, a acuzat Balint la Orange Sport. 

Nici experții nu s-au pus de acord

În studioul Orange Sport, părerile au fost împărțite. Mihai Stoica crede că decizia a fost una corectă: „Eu unul n-am văzut penalty, nu mi se pare nimic clar acolo. Eu nu văd să îi provoace căderea. Ce e mai greu de explicat e de ce nu s-a dus la VAR. Mi se pare o fază neclară”.

Constantin Zotta, fost arbitru, crede că Popa ar fi putut dicta penalty: „De atins îl atinge. Ce văd eu e că portarul încearcă să se ducă cu mâna dreaptă spre minge, dar nu ajunge, iar cu mâna stângă se duce la nivelul pulpei și îl atinge pe atacant. E o fază în zona gri, dar eu aș înclina mai mult că îl împiedică”.

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.