Marius Avram, 43 de ani, fost arbitru internațional, critică CCA pentru că nu i-a lămurit pe „fluierași” după scandalul din jurul meciului Sepsi - FCU Craiova.
FCU Craiova a avut câștig de cauză la Comisia de Recurs, care a dispus ca duelul dintre olteni și Sepsi să se rejoace din minutul 1, de la 0-0. Întreruptă definitiv la sfârșitul lunii ianuarie de „centralul” Andrei Chivulete din cauza scandărilor xenofobe venite dinspre galeria alb-albaștrilor, partida a fost programată joi, 16 martie, de la 21:00.
Marius Avram: „Este o confuzie totală. Arbitrii nu știu ce să facă”
„Adresez o întrebare public. Ce face arbitrul Horațiu Feșnic, de la FCSB cu Sepsi, în cazul unor scandări xenofobe? E o întrebare la care nu știu cine ar putea să îmi răspundă.
Eu am constatat cu uimire, pentru mine cu uimire, poate sunt naiv în continuare, că cei de la Comisia Centrală, nici până în ziua de azi, de atâtea săptămâni câte au trecut de la meciul acela dintre Sepsi și FCU Craiova, nu le-au spus arbitrilor niciun cuvânt, dacă a făcut bine sau nu Chivulete și cum trebuie să procedeze ei de acum înainte.
Deci este o confuzie totală. M-au sunat arbitri după ultimul Zoom pe care l-au avut și mi-au spus că s-a vorbit despre total altceva. Toți așteptau cu interes să li se spună ce să facă de acum înainte. Liniște deplină, nimeni nu a spus absolut nimic”, a declarat Marius Avram la „Digi Sport Special”.
Avram crede că de-acum înainte arbitrii vor ignora scandările xenofobe din tribune: „Eu cred că arbitrii se vor face că nu aud scandările xenofobe, pentru că altfel se expun. Nu sunt siguri dacă ce fac este bine sau nu, pentru că nimeni nu le-a spus”.
{{text}}