Concordia Chiajna a fost învinsă de Metaloglobus, scor 1-2, și a ratat prezența în play-off-ul din Liga 2. Antrenorul Eugen Trică și fundașul central Gabriel Tamaș au comentat rezultatul.
Concordia Chiajna putea beneficia de pașii greșiți făcuți de Buzău, Slobozia și Dinamo, dar nu a reușit să se impună pe terenul lui Metaloglobus. Gabriel Tamaș a avut un discurs acid la final și a criticat suprafața de joc.
VIDEO. Gabriel Tamaș, după ratarea play-off-ului: „FRF și LPF să ia măsuri!”
„Felicit echipa adversă, au jucat foarte bine. Bravo lor! Păcat că nu am câștigat, am fi fost în play-off. Anunța crainicul celelalte rezultate, dar ăsta e fotbalul. Alții pierd finale de Campionat Mondial. N-a fost să fie. Acum intrăm în play-out să facem o figură frumoasă. Vedem de la vară ce vom face.
Pentru mine e o dezamăgire că am jucat pe un teren ca ăsta. Nici nu îmi venea să intru pe teren. Eu zic că ar trebui ca FRF și LPF să ia niște măsuri.
Metaloglobus joacă de câțiva ani în Liga 2. Ne rupem picioarele pe terenul ăsta, ne batem joc de jucători. Zici că venim duminica la grătar, apoi jucăm cu prietenii un fotbal pe sintetic”, a spus Gabriel Tamaș.
Am fost la mâna noastră pentru că rezultatele au fost de așa natură. Îmi pare rău, asta e viața. Am avut o șansă extraordinară. Trebuie să continuăm să jucăm fotbal. O etapă nebună! Nu credeam niciodată că cele 5 echipe nu vor câștiga. E păcat că n-am reușit să ajungem acolo. Toată lumea e supărată
- Eugen Trică, antrenor Concordia Chiajna
{{text}}