Hermannstadt - FCU Craiova 1-0 și FCSB - Sepsi 1-0, în etapa #30 din Superliga. Gică Popescu îi critică pe olteni și covăsneni.
- Ultimul loc de play-off se decide joi, de la ora 21:00, când la Sf. Gheorghe se întâlnesc Sepsi și FCU Craiova. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
- FCU Craiova se putea califica matematic astăzi, dacă o bătea pe Hermannstadt, pentru că Sepsi a pierdut cu FCSB, 0-1
Gică Popescu e de părere că Sepsi și FCU Craiova nu au arătat precum două echipe de play-off, judecând strict după jocurile de duminică seară.
Gică Popescu: „Sepsi și FCU Craiova nu au arătat ca echipe de play-off”
„Evoluția ambelor echipe (n.r. - Sepsi și FCU Craiova) a stat sub presiunea rezultatului. A fost greu de suportat dorința de a merge în play-off. Calificarea după meciul direct este cea mai corectă. Craiovei îi ajunge și un egal.
Nu au arătat ca echipe de play-off în meciurile astea. Eu cred că din cauza presiunii, e greu de suportat. FCU Craiova văzut probabil că FCSB avea 1-0 cu Sepsi, probabil de acolo a venit acea delăsare”, a declarat Gică Popescu la Prima Sport.
Basarab Paduru: „Sepsi nu merită în play-off”
„Cei de la Sepsi mi s-au părut și fricoși azi. O echipă care nu merită în play-off, la ce am văzut azi și în 2023. După meciurile din seara asta, parcă echipa care a jucat cel mai frumos fotbal pe tot parcursul anului e Hermannstadt.
E un moment în care li se iau punctele, dar fotbalul lor a fost mereu frumos”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport
{{text}}