Special

La 70 de ani, Ladislau Boloni vorbește despre una dintre marile sale pasiuni, tenisul: „Stilul meu este special! Este un melanj, o amestecătură între stilul Târnavelor și Mureșului"

Articol de Viorel Tudorache, Raed Krishan (video)  —  luni, 13 martie 2023

Ladislau Boloni, care pe 11 martie a împlinit 70 de ani, dezvăluie pentru GSP.ro că tenisul este unul dintre marile sale hobby-uri și că se antrenează de două-trei ori pe săptămână cu un fost jucător profesionist.

În timpul liber, Boloni se împarte între familie și tenis, marea lui pasiune de pe vremea când era fotbalist. 

„O dată pe săptămână dau o fugă la fata mea, Eszter, care locuiește la Nancy, 50 de kilometri de Metz. Mă duc să-mi văd nepoțeii. Am o nepoată și un mic „diable", drăcușor. Îi spun așa pentru că-l iubesc și că este, într-adevăr, băiat, băiat. Le duc întotdeauna prăjitura lor preferată". Fetița e în clasa a 2-a, iar puștiul e la grădiniță.

Pentru Loți, tenisul de câmp a devenit însă refugiul perfect spre a se elibera de stres. Joacă și nu așa, de amorul artei, ci cu un partener profesionist, care îl solicită la maximum. O oră fără pauză. Iar Loți ține ritmul, aleargă, transpiră și lovește mingea cu forță. Scrâșnește din dinți, mai scapă câte o înjurătură în ungurește când greșește și exultă după fiecare minge câștigătoare.

Ladislau Boloni: „Alergarea e plictisitoare"

>

„Îmi place mai mult să joc tenis decât să fac jogging. Nu-mi prea mai place să mă duc de unul singur la alergare sau la sala de forță. Mă duc, dar, repet, nu-mi prea place. Alergarea devine nu grea, ci plictisitoare, iar dacă pot să joc tenis, aleg tenisul", afirmă antrenorul lui Metz.

Boloni e fericit la noua lui echipă: „Acum pot să joc mai mult tenis, pentru că FC Metz are terenuri de tenis chiar lângă stadion. Profit de asta pentru că este singurul meu moment când mă simt bine și eliberat de problemele pe care fotbalul mi le pune în cârcă. 

Încerc să mă întrețin din când în când, dar și să caut plăcerea jocului. Mă antrenez de două-trei ori pe săptămână, dar aș juca în fiecare zi tenis dacă aș putea", dezvăluie antrenorul.

Boloni, glume cu prietenul Teban

Loți are „clienții" lui pe care îi tachinează. „Nu e bine că spun treburile astea, fiindcă am un prieten la București, Dan Teban, pe care vreau să-l bat și când aude că mă pregătesc începe să se antreneze și el. «Dane, te rog frumos, nu-i adevărat nimic din ceea ce am povestit!»", i-a transmis tehnicianul fostului membru în Comitetul Executiv al FRF, din perioada lui Mircea Sandu.

Amintiri cu tatăl său

>

Boloni se antrenează cu Stéphane Lemoine, un fost jucător profesionist, mult mai tânăr. Ședințele cu acesta i-au amintit lui Loți de plăcerea miuțelor din copilărie cu tatăl său, pe care l-a pierdut la 15 ani. Septuagenarul se descurcă extraordinar la fileu. În cazul lui Loți, vârsta chiar e doar un număr.

„Încerc să caut parteneri care să fie mai buni decât mine, pentru ca eu să sufăr. Pentru că atunci progresez! Important este ca din când în când să simt că fac ceva și îl pun în dificultate. Știi cum este asta? Ca atunci când eram copil de 6-7 ani și jucam fotbal cu tata în curte, unu contra unu, la porți mici. 

Sau îi trăgeam la poartă. Tata mă lăsa, dar câteodată simțeam că reușeam să lovesc mingea în așa fel încât nu putea să facă nimic. Iar asta era o plăcere nemaipomenită. Exact același lucru se întâmplă și când joc tenis cu parteneri care știu mult, mult mai bine decât mine tenis, dar reușesc să fac și eu un punct".

Pasiunea mea pentru tenis s-a născut din necesitatea de a face mișcare, de a-mi măsura forțele cu un concurent. Competiția a fost aproape ca un drog pentru mine. În competiție sau în examene eram în stare să dau mai mult decât eram capabil. Cred că am această putere de concentrare, care mă ajută să scot mai mult din mine. Cred că am fost și am rămas un om competitiv. 

- Ladislau Boloni

Vrea în tabără

Fostul selecționer are în plan să-și ducă la un nivel superior pasiunea pentru tenis. 

„Am un proiect. Vreau să mă înscriu la o tabără de tenis de o săptămână sau 10 zile, pentru a juca toată ziua. Să am un program de dimineața până seara doar pentru tenis. Știu că sunt astfel de tabere, costă vreo mie de euro. Bani găsesc, dar nu știu dacă am să găsesc timp. Ar fi fanatastic", a dezvăluit Boloni.

Devine haios când își descrie stilul de joc: „Aaa, păi, stilul meu este special! Este un melanj, o amestecătură între stilul Târnavelor și Mureșului".

Când eram fotbalist, m-am chinuit cu mulți la tenis. Stângaciu avea un serviciu puternic, Gațu alerga enorm, mai mult decât mine. Era un om extraordinar, dar reușeam să-l bat. 

- Ladislau Boloni

Boloni e fan Borg

Suedezul Bjorn Borg a fost idolul tinereții lui Loți. 

„Am fost mare fan al lui Borg. Am avut racheta lui, primită cadou de ziua mea, de la soție. Celebra rachetă neagră! Apoi, mi-au plăcut McEnroe, cu meciurile lui extraordinare.

După aceea, cei trei care au dominat tenisul în ultima vreme, toți niște coloși: Federer, Nadal, Djokovici. Toți îmi sunt simpatici, dar am ținut mai mult cu Federer. Mi-a plăcut eleganța lui. Admir puterea de luptă a lui Nadal și talentul lui Djokovici".

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.