Imediat după Dinamo - Poli Timișoara 1-1, fundașul „câinilor”, Deniz Giafer, a mers în tribună, acolo unde s-a îmbrățișat, printre lacrimi, cu mama lui. Scena emoționantă petrecută pe „Arcul de Triumf” a fost surprinsă de Cristi Preda, fotoreporterul Gazetei.
GSP.ro a luat legătura în cursul zilei de luni cu persoane din anturajul fotbalistului, care au asistat îndeaproape la tabloul respectiv. Un apropiat de-ai fundașului vorbește despre momentul plin de semnificații petrecut între Deniz și mama lui, relatând cât de intens trăiește familia meciurile acestuia, precum și un episod tulburător de anul trecut.
Îmbrățișarea lui Deniz Giafer cu mama lui, cel mai emoționant moment de la calificarea lui Dinamo în play-off
„Deniz e viața părinților lui, ei încearcă să-l susțină, să-i fie alături pe drumul pe care și l-a ales. Normal că a fost un moment special. Orice sentiment pe care-l trăiește el, familia îl trăiește de 10 ori mai mult. Sau de 100! Dacă el suferă, părinții mor pe dinăuntru! Dar încearcă să nu-i arate asta, doar să-l susțină moral.
Își dorea, își doreau calificarea, a fost un cumul de sentimente. Stresul meciului, apoi dezamăgire, mama lui a început să plângă. Apoi anunțul că s-au calificat, mama lui plângea în continuare”, au mărturisit apropiații stoperului de 21 de ani, pentru GSP.
„La meciul cu Sepsi, anul trecut, tatăl lui a făcut infarct. Este bine acum. Familia l-a susținut foarte, foarte mult pe băiat. De 10 ani, părinții sunt numai pe stadion. Bucuria familiei e atunci când Deniz e mulțumit și mândru de el, îl iubesc pe băiat până la infinit și înapoi. Nu a renunțat când alții ar fi făcut-o”, adaugă amicii lui Deniz.
23 de meciuria bifat Giafer în acest sezon, reușind să marcheze un gol
Giafer s-a gândit să se lase de fotbal
Puștiul cu origini tătare este de mai bine de un deceniu la gruparea din Ștefan cel Mare, acolo unde a început fotbalul și unde a debutat în fotbalul mare. Puțini știu că Giafer s-a gândit la un moment dat să pună ghetele în cui din cauza haosului de la clubul din Ștefan cel Mare. „Un băiat educat, de bun simț, critic cu el”, îl portretizau apropiații pentru Gazeta, în 2021.
{{text}}