Loți Boloni (70 de ani) a povestit că în pandemie a fost antrenor incognito la Al Khor, formație din Qatar, pe care o mai pregătise oficial între 2012-2015. A dat indicații inclusiv prin telefon din Belgia, direct pe bancă.
- Sunteți la curent cu „cazul Pintilii” și al altor antrenori care pregătesc formații din Liga 1 fără licența Pro?
- Citesc ziarele pe internet. Nu e neapărat nevoie să ai licență Pro ca să fii un antrenor bun. Dar problema se pune altfel. Există o lege? Legea trebuie respectată. Legea spune că echipele trebuie să aibă obligatoriu antrenori licențiați. Atunci, fiecare club trebuie să respecte legea, indiferent că se numește Mioveni sau CFR Cluj, pentru că și fotbalul trebuie să devină ceva serios. Trebuie să fim mai exigenți.
- Gigi Becali nu se mai ascunde și recunoaște că el face primul 11, schimbările, tactica la FCSB.
- Este un personaj despre care nu e bine să vorbesc. Dar și ce dacă face treaba asta? Știi care este problema? De exemplu, și în Franța poți să ai un antrenor fără licență. În schimb, plătești amenzi. Pentru fiecare meci plătești o sumă, apoi ți se iau puncte. Atunci antrenează cu cine vrei tu, pentru că tu dai banii, tu ești șeful, tu te joci cu jucăria ta. Pentru că asta este la FCSB, nu-i așa? „Jucăria e a mea, fac ce vreau!”. Da, fă ce vrei, poți să fii tu cine vrei, dar sunt niște legi care te penalizează.
Ladislau Boloni: „Depunctările sunt cele mai dureroase sancțiuni”
- Au fost astfel de cazuri în Franța?
- Au existat, însă federația sau Ministerul Sporturilor au făcut niște reguli. Atunci de ce mai facem licențe de antrenori în România? N-ar fi mai bine ca oricine vrea să devină antrenor? Dacă licențele sunt impuse de UEFA, atunci UEFA obligă pe toată lumea. Eu nu înțeleg de ce se fac aceste diferențe. Uite, exemplul meu.
- Vă rog.
- Când am devenit antrenor la Nancy, nu am avut dreptul să antrenez în prima divizie din Franța. Ne-am dat seama că trebuie să avem un antrenor cu licență. Aveam unul bătrân, care stătea în tribună, spectator, și cu numele lui am tras șase luni. A venit perioada examenului, am părăsit echipa, m-am prezentat la examen și a trebuit să iau licența. Astfel am intrat în legalitate. Dacă nu reușeam să obțin licența și stăteam în continuare pe bancă, clubul primea una-două amenzi, după care ar fi urmat depunctarea. Și atunci pun întrebarea: și-ar mai permite cineva să aibă un antrenor care nu are licență?
- După scandalul cu Pintilii, FRF a impus amenzi pentru antrenorii-paravan cu licență și pentru cluburi, plus suspendări pentru cei fără licență.
- Părerea mea, depunctările sunt cele mai dureroase sancțiuni. S-ar putea face o derogare dacă un antrenor tânăr preia provizoriu echipa, iar echipa respectivă are rezultate. Să-i dai șase luni să ajungă la următorul examen și să ia acel examen. Eu cam așa văd lucrurile.
Boloni: „Mai bine conduce pilotul avionul decât pasagerul”
- Cum toate astea încă mai sunt cluburi care apelează la tehnicieni fără licență.
- Și eu am călătorit mult cu avionul, până la urmă e mai bine ca pilotul să conducă avionul, decât să o fac eu, pasagerul. Nu?
- Poate dacă erați proprietarul avionului v-ați fi băgat și la manșă.
- Mare prost ar fi trebuit să fiu, să mă bag la un Jumbo, când eu am condus numai planoare. Trebuie să respectăm anumite lucruri. Vrem să rămânem cu aceeași farmacie în care străbunicii noștri spuneau că trebuie să mănânci mălai ca să nu faci Covid? Apropo de Covid, și eu am fost infectat în vara trecută. Dar, să-ți povestesc un episod din pandemie.
- Vă ascult.
- Am fost căutat de președintele echipei Al Khor din Qatar, pe care îl respect mult, era în dificultate în campionat. Acolo se juca. M-a invitat în Qatar. Am stat în carantină 10 zile, după care am dirijat antrenamentele și meciurile lor din tribună. Când a trebuit să mă întorc acasă, am dirijat meciurile din Belgia. Mă uitam în direct la televizor și eram în contact cu antrenorul de pe bancă. Un fel de Gigi Becali (râde).
Boloni: „Nu mi-au plăcut mofturile din pandemie”
- Cum ați trecut prin pandemie?
- La început nu credeam că e ceva deosebit. Eram în Belgia, la Anwerp. Am rămas singur blocat acolo, pentru că nevastă-mea plecase în Franța. Eram condamnat două-trei luni. Făceam antrenamente pe grupe. Erau mișcări bune, și ne-au pus și pe noi la probe să organizăm antrenamente în care jucătorii trebuia să păstreze distanța între ei. Fiecare avea mingea lui. Veneam de acasă cu echipament, cu totul. Poate era exagerat. Ședințele cu jucătorii le țineam într-o sală mare de gimnastică. A fost o perioadă specială. Am lucrat relativ bine.
- Vaccinul l-ați acceptat bine?
- M-am vaccinat fără nicio problemă în Grecia, când eram la Panathinaikos. Eram controlați în fiecare săptămână, înainte și după meci. Când auzeam „Eu nu pot să rezist la carantină”, „Eu nu pot să pun masca”, spuneam în gândul meu „Avem o societate foarte dezmierdată”, în sensul „nu pot”. Un singur lucru nu poți, dar restul se poate. Când trăiam vremuri dificile acasă, în perioada comunismului, erau niște interdicții absolut inexplicabile și le-am trecut cu bine. N-a fost nicio problemă. Puteam să fim frumoși, tari, mari. Deci am fost puțin supărat pe societatea asta dezmierdată. Nu pentru că aș vrea să revină vremurile celelalte, dar nici mofturile alea nu-mi plăceau absolut deloc.
{{text}}