Ladislau Boloni (70 de ani) a criticat în termeni duri scandalul de xenofobie Sepsi - FCU, care ține capul de afiș în Liga 1.
- Ați urmărit „cazul Sepsi - Craiova”? Ce părere aveți de cum s-au derulat lucrurile?
- Am citit. Legea este importantă. Și nu legea Craiovei sau legea lui Sepsi. Legea Federației și regulamentul arbitrului. Ăla a fost respectat sau nu a fost respectat? Așa cred că e normal. Arbitrul a greșit cu ceva?
- A fost chestie de interpretare, dacă s-a confundat rasismul cu xenofobia.
- Vio, nu mă lua cu d-astea. Știi foarte bine că a fost o manifestare stupidă din partea unui grup de spectatori. Avertismentul arbitrului, cele 10 minute când jucătorii au intrat la cabine, prin care a transmis suporterilor: „Să nu continuați așa, pentru că poate să fie grav!”. Este de neînțeles că s-a continuat. Ce făcea conducerea Craiovei în această perioadă? Sper că nu aștepta ca Dioszegi să meargă la craioveni... Deci, hai să fim calmi!
- Până la urmă se rejoacă partida.
- S-a făcut o atmosferă în care s-a prezentat într-un rol de victimă tocmai cel care a făcut porcăria. Pentru că este o porcărie bună pentru extremiști, nu pentru fotbal. Nu pentru oameni inteligenți. Marea mea mirare este că au făcut tam-tam și câțiva oameni pe care îi cunosc. Minoritatea maghiară poate accepta anumite lucruri, pentru că noi vrem să trăim acolo, noi suntem acolo, vrem să fim respectați la fel ca alții. Nu înțeleg nedumerirea unora: „Ooo, dar ce se întâmplă?!”. Ce se întâmplă? Să se aplice regulamentul!
- Inclusiv prietenul dumneavoastră Marcel Pușcaș, ca oficial al Craiovei, a fost implicat în acest scandal.
- Nu, sunt foarte puțin prieten cu Marcel Pușcaș. Îl cunosc foarte bine pe Marcel, iar tocmai de asta înțeleg foarte bine ce face.
Boloni: „Ce e rău în faptul că Ungaria investește în sportul românesc?”
- Tema investițiilor făcute de guvernul Ungariei în infrastructura unor cluburi din Transilvania reprezintă un alt subiect controversat în România.
- Ce e rău în asta? Uite, eu ce știu este că Adrian Rus a jucat la Sepsi, la Academia Puskas, la Videoton, este internațional român și joacă în Italia.
- La fel, Ținutul Secuiesc. Presa a scris că ați susținut echipa de fotbal a Ținutului Secuiesc la Campionatul Mondial al minorităților.
- Pentru mine nu e nicio problemă. Este un Campionat Mondial neoficial. Mă bucur că am fost acolo. Este o sărbătoare extraordinară a diferitelor culturi. Am auzit niște imnuri pe care nu le mai auzisem. Am văzut niște grupuri de spectatori cu dansurile lor folclorice. Rămâne o amintire deosebit de frumoasă. Nu e aceeași presiune la Mondialul organizat de FIFA, dar să vezi secuiul dansând cu ăla care vine din nu știu ce trib din Africa, e ceva deosebit de frumos. Și între ei nu este nicio problemă. După meci beau o țuică sau o bere. Este o sărbătoare. Pe urmă, secuiul merge acasă și lucrează pentru a avea un trai cât se poate de bun.
- Apropo de imnuri și de steaguri. De ce credeți că la noi se nasc dezbateri aprinse fiindcă etnici maghiari cântă imnul Ținutului Secuiesc și arborează drapelul la evenimente sportive?
- Pentru a afla problema aceasta du-te, te rog, la Nisa. Și o să auzi acolo imnul ținutului respectiv. Du-te, te rog frumos, la Bastia, în Corsica, unde se întâmplă același lucru. Eu am antrenat la Rennes, iar sigla de pe tricoul nostru avea culorile regiunii, alb-negru. Și nu deranja pe absolut nimeni. Nu spune nimeni: „Noi vrem culorile Franței, roșu, alb, albastru!”. Dacă așa te simți bine la meci, cu steagul regiunii de care aparții, nu e nicio problemă. În Franța, statul plătește ca în școli copiii să învețe limba bretonă. Asta este diferența.
{{text}}