Altele

Alexandru Pădure este noul președinte al Federaţiei Română de Haltere

Alexandru Pădure (foto: facebook)

Articol de Roxana Fleşeru  —  marţi, 14 martie 2023

Alexandru Pădure este cel care va conduce Federația Română de Haltere până în 2025, el fiind ales în unanimitate de toți cei 30 de reprezentanți la Adunarea Generală Ordinară

UPDATE 16:00. Alexandru Pădure a fost ales în unanimitate în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Haltere la alegerile care au avut  loc marți, la Complexul Sportiv Naţional din Bascov (Argeș).

Secretar general în exerciţiu, Alexandru Pădure a fost votat de cei toţi cei 30 de reprezentanţi ai cluburilor afiliate, celălalt contracandidat, Gheorghe Biriş, retrăgându-se din cursa electorală la începutul Adunării Generale. 

Mă bucur că alegerile s-au desfăşurat în condiţii foarte bune, cu respectarea tuturor prevederilor statutare şi legale. Le mulţumesc tuturor reprezentanţilor structurilor afiliate pentru acest foarte important vot de încredere pe care mi l-au acordat. Îi mulţumesc domnului Biriş pentru relaţia bună pe care o avem şi sunt convins că şi în continuare vom colabora la fel de bine", a spus Pădure pentru Agerpres.

Pădure ocupă în prezent funcţia de secretar general al FRH şi este, totodată, membru în Comitetul Executiv al forului european.

Doi candidați pentru postul de președinte la Federaţia Română de Haltere

Biriş este vicepreşedinte al FRH şi preşedinte sportiv al AMEFA Arad. Mandatul noului preşedinte va fi valabil până în 2025, când se vor organiza din nou alegeri. 

Forul român a rămas fără preşedinte în iunie 2022, când Nicu Vlad a fost suspendat pe viaţă de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne din cauza implicării în cazuri de doping în calitatea sa de vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere (detalii AICI).

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.