Fotbal   •   Liga 3   •   TALENT

Întoarcerea puștiului mai talentat decât Tavi Popescu, care se lăsase de fotbal fiindcă nu mai avea chef: gol superb dat în weekend

Golul lui Ștefan Ghiță / Captură Muscelul TV

Articol de Costin Ștucan   —  marţi, 14 martie 2023

Unul dintre golurile săptămânii trecute în fotbalul românesc vine din Liga 3. Autorul lui e un nume mai puțin cunoscut, Ștefan Ghiță, un jucător care până nu demult era considerat un uriaș talent al fotbalului juvenil. 

Puștiul are o poveste presărată cu multe suișuri și coborâșuri. El abandonase la un moment dat fotbalul pe fondul „lipsei de motivație”, însă a revenit în cele din urmă în iarbă. Ghiță e născut în 2001, are 22 de ani și s-a reapucat de fotbal în vara anului trecut, după ce și-a pus ordine în viață și a decis să mai acorde o șansă carierei. 

Întoarcerea lui Ștefan Ghiță, puștiul care se lăsase de fotbal fiindcă nu mai avea chef

În week-end, Ștefan Ghiță, legitimat la Muscelul Câmpulung, a reușit un gol splendid în deplasarea cu FC Pucioasa, o „rachetă” expediată din lovitură liberă direct în vinclul porții adverse. Ce a uimit în mod aparte e viteza imprimată mingii: balonul a zburat, efectiv, din bocancul lui Ghiță și s-a mai oprit doar după ce a scuturat plasa. Reacția de uimire a goalkeeper-ului e elocventă. 


Muscelul Câmpulung Elite, echipa lui Ghiță, ocupă ultimul loc în clasamentul Seriei 4 din Liga 3, obiectivul argeșenilor fiind evitarea retrogradării.

„Ștefan Ghiță e mai talentat decât Tavi Popescu”

Mihai Badea, președintele clubului Regal Sport, de unde FCSB l-a cooptat pe Tavi Popescu, declara la matinalul GSP Live, în urmă cu doi ani, că Ștefan Ghiță era chiar mai talentat decât „perla” lui Gigi Becali:


Aveam un copil care cred că era mai talentat decât Tavi, e cu un an mai mare. Nu mai face fotbal. Avea niște execuții... cred că era singurul care mă ridica de pe bancă. Niște execuții senzaționale!

Îl găsiserăm la LPS Pitești, dar i-a plăcut viața. Tot timpul găsea câte o scuză, tot timpul cineva era vinovat dacă nu juca, la antrenamente nu se pregătea foarte bine. 

Nu făcea prostii foarte mari, dar nu-i mai plăcea să se antreneze, pierdea timpul. Nu pot să zic că a început să bea sau să fumeze, dar juca la pariuri sportive. Am avut discuții cu el și cred că e conștient (n.r. - de talentul pe care îl irosește)”, spunea Mihai Badea la acel moment, fără să divulge numele tânărului fotbalist. 

De altfel, Tavi Popescu și Ștefan Ghiță sunt buni prieteni. Vara trecută, starul lui Gigi Becali s-a deplasat până la Câmpulung pentru a-l urmări la treabă pe Ghiță în meciul de promovare pe care acesta îl juca pentru Muscelul.

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.