Rudi Völler, campion mondial în 1990 numit director sportiv la DFB după CM 2022, le-ar fi cerut internaționalilor să poarte doar brasarda cu negru, roșu și galben, culorile steagului național. „Îți mulțumim, Rudi! În sfârșit!”, a comentat partidul de extremă dreapta AfD, ceea ce a provocat furia federației.
Germania va organiza în 2024 viitorul Campionat European, dar la federația sa (DFB) e un mare scandal, care inclus și politicienii.
Jucătorii săi au apărat mereu minoritățile, au vrut să poarte banderola curcubeului la Mondialul din Qatar, pentru a protesta împotriva încălcării drepturilor gay în statul arab, și au apărut toți cu mâinile la gură înaintea primului meci la turneul final, tocmai pentru a arăta lumii că Doha nu respectă nici libertatea de expresie.
Mesajul extremiștilor după aflarea planului lui Rudi Völler: „Gata cu banderola One Love”
Un oficial important al forului german, Rudi Völler, campion mondial în 1990 numit director sportiv la DFB după CM 2022 (în locul lui Oliver Bierhoff), le-ar fi spus internaționalilor că nu mai vrea să vadă banderola One Love în timpul partidelor Mannschaftului, potrivit presei locale.
Își dorește doar o singură banderolă, cu negru, roșu și galben, culorile steagului național. Ceea ce a declanșat reacția principalului partid de extremă dreaptă AfD, susținând planul lui Völler cu un mesaj postat pe rețelele de socializare:
„Gata cu banderola One Love, e vremea celei cu negru, roșu și galben. Îți mulțumim, Rudi! În sfârșit! Legendarul Rudi Völler, noul director sportiv al DFB, crede că brasarda căpitanului echipei naționale trebuie să fie în viitor cu negru, roșu și galben".
Rudi Voller, un fost jucător legendar al Germaniei, foto: Guliver/gettyimagesMesajul federației: „Nu vom lăsa AfD să profite și să se apropie de noi"
Implicarea radicalilor i-a supărat pe oficialii federației.
„În niciun caz nu vom lăsa AfD să profite și să se apropie de noi. Indiferent care ar fi concepția despre banderola căpitanului, negru, roșu și galben reprezintă valorile democrației, ale diversității, respectului și integrării. Nu excluderea și intoleranța", a replicat forul de la Frankfurt, care insistă că va apăra întotdeauna drepturilor minorităților și va lupta împotriva discriminării.
{{text}}